A fost descoperit un tunel secret din perioada medievală

Foto cu caracter ilustrativ. Sursa: Pixabay.com
Foto cu caracter ilustrativ. Sursa: Pixabay.com

Un tunel secret din perioada medievală, descoperit lângă o abaţie din secolul XII în Ţara Galilor.

Un tunel medieval secret a fost descoperit întâmplător în apropierea ruinelor abaţiei din Tintern (regiunea Monmouthshire - în apropiere de graniţa cu Anglia), simbol naţional al Ţării Galilor, de o echipă de electricieni care săpau o groapă pentru fundaţia unui stâlp de înaltă tensiune în curtea din spatele casei unui localnic, transmite joi Live Science, scrie Agerpres.

Unde se află tunelul 



Tunelul are înălţimea de 1,2 metri şi este situat de-a lungul unui pârâu care străbate satul Tintern şi Valea Wye. Nu există niciun document istoric cunoscut despre existenţa acestui tunel, iar arheologii care l-au examinat nu sunt încă siguri cu privire la utilitatea sa sau cât de lung este.

"La puţin timp după ce au început lucrările de excavare, echipa a descoperit ceea ce iniţial am crezut că ar fi o peşteră", a declarat Allyn Gore, un tehnician care a fost implicat în descoperire. "Am participat şi la alte excavări în care am descoperit puţuri vechi sau pivniţe care nu apăreau pe planurile locurilor, dar niciodată nu am găsit ceva atât de impresionant şi de uimitor", a adăugat el.

Se va deschide un șantier arheologic



Locul echipei de electricieni a fost luat acum de o echipă de arheologi care pregătesc zona pentru deschiderea unui şantier arheologic.

Acest tunel nu este semnalat pe nicio hartă a regiunii dar ar putea avea o legătură cu abaţia din Tintern, ridicată de călugări cistercieni în 1131 şi considerată, deopotrivă, o capodoperă a arhitecturii gotice şi un simbol naţional galez.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel