"A costat trei kilometri de autostradă" Lecția de cultură pe care ne-o dau ungurii. Dirijorul Cristian Mandeal: Noi nici în următorii 50 de ani nu o să avem

Sursa foto: Freepik
Sursa foto: Freepik

Dirijorul Cristian Mandeal a explicat cu ungurii le dau o lecție românilor, în materie de cultură.

Costurile sălii de concert europene de la Budapesta

"Budapesta susține o viață de concert foarte intensă, într-o capitală care, numeric vorbind, este mai mică decât Bucureștiul. Ce să mai vorbesc de un oraș de provincie, cum ar fi orașul Pecs de la granița cu Austria, care, fiind capitală culturală, la un moment dat a profitat, în sensul cel mai bun al cuvântului, să construiască o sală de concert, cum îmi e teamă că noi nici în următorii cincizeci de ani nu o să o avem în București. O sală de concert europeană la niște dimensiuni și o calitate rivalizând cu sala Bartók de la Budapesta. E și greu să spui care e mai bună dintre ele. Vorbind cu ei, i-am întrebat: „Bun, cât a costat acest lucru?” și au răspuns laconic: „Trei kilometri de autostradă!”

Deci unde e viziunea politică, mă refer, acum, în ceea ce privește țara noastră, ca să pună în balanță lucrurile acestea în așa fel și atât de disproporționat? Știu că avem nevoie de autostrăzi, e adevărat, dar avem nevoie și de cultură. Și nu costă atât de extraordinar cum se crede", a spus Cristian Mandeal, în podcastul Avangarda.

Sala Radio de pe Dâmbovița, de lângă Operă, soluția

"Adică aici mă refer la o anumită viziune politică pe care eu nu o întâlnesc și nu o întâlnesc de foarte mulți ani, sau mă rog, aproape dintotdeauna. Ceea ce cred cu tărie este faptul că Bucureștiul are nevoie de această infrastructură pe care o pomeneați, prin construcția unei săli de concerte. Am fost întrebat și eu la rândul meu și alte persoane unde ar putea fi plasată această sală de concerte? Eu am o idee la care țin foarte mult și pe care, iată, profit acum să o spun.

Mie mi se pare că locul de amplasament al proiectatei noi săli radio, cea de pe Dâmbovița, de lângă Operă, e cea mai potrivită. Cea care azi arată ca o măsea stricată în Bucureștiul actual. Cea care are niște probleme uriașe în clipa asta, pentru că ea a fost vândută, după Revoluție, la 11 proprietari diferiți internaționali, care ar trebui despăgubiți și care ar trebui desproprietăriți, așa cum se face și în alte state, așa cum se face când construiești o autostradă, evident, compensând cheltuielile avute, eventual și cu profit, pentru cei care au cumpărat-o, rasă toată suprafața și pornind de la a face un centru cultural asemănător cu cel de la Budapesta. Centrul cultural de la Budapesta este uimitor pentru o capitală europeană de modeste dimensiuni",a mai spus dirijorul.

Cine este Cristian Mandeal

A învățat măiestria baghetei de la Herbert von Karajan și Sergiu Celibidache; deși l-au educat două nume consacrate pe scenele muzicale ale Germaniei, a fost și rămâne întotdeauna, după modelul maeștrilor, un român asumat, deși aceasta nu a fost tot timpul un titlu de noblețe. Viața lui înseamnă Filarmonica „George Enescu”. A avut, pentru aceasta, o singură credință: că trebuie să cântăm compozitorii mari la ei acasă, să arătăm lumii că Beethoven, Strauss, Mozart se aud la fel de bine atunci când îi cântă România.

A fost directorul artistic al Northern Israeli Orchestra, Haifa (1999-2002) și Euskadi Symphony – Basque National Orchestra, San Sebastian (2001-2008), dirijor permanent al Haydn Orchestra of Bolzano and Trento (2000-2003), dirijor invitat principal al Hallé Orchestra, Manchester (2005-2010 – primul care a ocupat acest titlu în cei 150 de ani de istorie ai orchestrei), Belgrade Philharmonic (sezonul 2006–2007), precum și Copenhagen Philharmonic (2006–2013).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel