Cele mai citite

Unitatea 1 de la Cernavodă va fi reconectată la SEN: Ambele reactoare vor funcționa la putere nominală începând cu 13 noiembrie

Elena Aurel Autor: Elena Aurel
dunarea la cernavoda
Fluviul Dunărea la Centrala de la Cernavodă/ Foto: Agerpres

Nuclearelectrica a anunțat că ambele reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă vor funcționa la putere nominală începând cu data de 13 noiembrie 2026.

Unitatea 1 va fi reconectată la Sistemul Energetic Național pe 12 noiembrie, după finalizarea reparațiilor, iar Unitatea 2, deja reconectată, va atinge puterea nominală în aceeași zi. Cele două unități vor asigura aproximativ 20% din necesarul de consum al României.

„SN Nuclearelectrica SA anunță că Unitatea 1 CNE Cernavodă va fi reconectată la Sistemul Energetic Național în data de 12 noiembrie 2026, ulterior finalizării lucrărilor de remediere de către specialiștii CNE Cernavodă.

Unitatea 1 va atinge puterea nominală în data de 13 noiembrie 2026.

De asemenea, Unitatea 2 CNE Cernavodă a fost conectată la Sistemul Energetic Național în data de 11 noiembrie 2026, urmând să atingă puterea nominală pe 12 noiembrie.

Efectuarea lucrărilor de remediere și reconectarea Unității 1, precum și conectarea Unității 2 la Sistemul Energetic Național s-au realizat în baza procedurilor aplicabile, în condiții de maximă securitate nucleară, fără impact asupra personalului și mediului înconjurător.

Începând cu data de 13 noiembrie 2026, ambele Unități ale CNE Cernavodă vor funcționa la putere nominală, reasigurând aproximativ 20% din necesarul de consum al României”, a transmis Societatea Națională Nuclearelectrica. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Social
Citește mai multe din Social
x close