Erupția recentă a Muntelui Etna, cel mai înalt vulcan activ din Europa, a provocat duminică restricții importante în traficul aerian din Sicilia. Din cauza cantității mari de cenușă vulcanică eliberată în atmosferă, autoritățile au decis închiderea parțială a spațiului aerian din apropierea vulcanului, măsură care a afectat activitatea Aeroportului din Catania.
UPDATE 20:45
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Italiană, Regiunea Sicilia asupra faptului că, în urma intensificării activităţii vulcanului Etna şi a emisiilor de cenuşă vulcanică, au fost impuse restricţii temporare de trafic aerian pe Aeroportul Internaţional Catania - Fontanarossa, fiind permise doar decolările aeronavelor aflate deja pe aeroport.
Potrivit unui comunicat de presă transmis duminică, MAE recomandă cetăţenilor români să verifice direct cu operatorii aerieni starea zborurilor şi să urmărească în permanenţă actualizările comunicate de autorităţile aeroportuare şi/sau operatorii aerieni.
În acelaşi context, se recomandă evitarea deplasărilor în zonele afectate de căderile de cenuşă vulcanică şi respectarea cu stricteţe a indicaţiilor autorităţilor locale.
Pentru informaţii actualizate, cetăţenii români pot consulta pagina web a Departamentului Protecţiei Civile din Italia - https://www.protezionecivile.gov.it/it, precum şi pe cea a Aeroportului Catania - www.aeroporto.catania.it/.
Cetăţenii români pot solicita informaţii şi asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Catania: +39095537909 şi +39095536139, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
Totodată, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie numărul de telefon de urgenţă al Consulatului României la Catania: +393209653137.
De asemenea, MAE recomandă consultarea paginilor de internet https://catania.mae.ro/ şi https://www.mae.ro/ şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte informat" (https://play.google.com/store/apps/details?id=com.mae.alerte&hl=ro, https://apps.apple.com/ro/app/c%C4%83l%C4%83tore%C8%99te-informat/id6452016795), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.
ȘTIREA INIȚIALĂ
„Din cauza activităţii eruptive şi a emisiilor de cenuşă vulcanică în atmosferă, a fost dispusă închiderea spaţiului aerian corespunzător norului de cenuşă de la sud de vulcan (sectorul B2)”, a anunţat, într-un comunicat, societatea care administrează aeroportul (SAC), conform Agerpres.
Restricțiile au fost stabilite inițial până la ora locală 19:00, respectiv 17:00 GMT. În această perioadă, toate zborurile cu destinația Catania au fost suspendate. În schimb, aeronavele care se aflau deja pe aeroport au primit permisiunea de a decola, astfel încât operațiunile de plecare au continuat.
Reprezentanții aeroportului le recomandă pasagerilor să verifice situația curselor direct la companiile aeriene înainte de a pleca spre aeroport.
Cenușa vulcanică s-a ridicat la aproximativ 1,5 kilometri
Potrivit Institutului Național de Geofizică și Vulcanologie din Italia, emisiile de cenușă au început duminică în jurul orei 05:45 GMT și s-au intensificat o oră mai târziu.
Specialiștii au precizat că norul de cenușă a ajuns la o înălțime de aproximativ 1,5 kilometri și a fost împins de vânt spre sud.
Conform modelelor meteorologice analizate de cercetători, dispersarea cenușii va continua în aceeași direcție și în următoarele ore.
VEZI ȘI: Imagini spectaculoase cu erupția vulcanului Şiveluci din Peninsula Kamceatka, Rusia
Activitatea vulcanului Etna continuă după erupția începută la sfârșitul lunii iunie
Actualul episod eruptiv a debutat pe 26 iunie, când Etna a început să elimine lavă, situație care a determinat autoritățile italiene să ridice nivelul de alertă.
Duminică, Institutul Național de Geofizică și Vulcanologie a anunțat că fluxurile de lavă observate la sfârșitul lunii iunie s-au oprit complet pe 4 iulie. Cu toate acestea, noul episod de emisii masive de cenușă a afectat planurile de călătorie ale miilor de persoane care urmau să zboare spre sau dinspre Sicilia.
Specialiștii au mai precizat că, în noaptea de 2 spre 3 iulie, a fost observat un al doilea flux de lavă, de dimensiuni reduse. Acesta a avansat puțin peste 100 de metri înainte de a se opri.

