EXCLUSIV  Scenariu secret, dezvăluit de Gelu Vișan: Joc politic de ultimă speță

Un scenariu ar fi pus la punct în culisele politicii românești. Implică oameni politici de la vârf și funcții pe măsură. 

Valeriu Steriu, în locul lui MRU, la SIE?

Deputatul Gelu Vișan, unul dintre liderii PMP, a declarat, pentru dcnews.ro, că "Schimbul pentru ca UNPR-ul să treacă prin fuziune în PNL este ca și Klaus Iohannis să îl numească pe Valeriu Steriu, director la SIE, în locul lui Mihai Răzvan Ungureanu. Tot scandalul cu Mihai Răzvan Ungureanu, este, de fapt, un teatru pe care-l joacă Klaus Iohannis pentru a-l îndepărta de la conducerea SIE și a-l numi în locul său pe Valeriu Steriu. În urma acestui schimb, pe care Klaus Iohannis îl face în favoarea PNL și în defavoarea României, având în vedere că SIE este o instituție apolitică și extrem de importantă în securitatea României, punând un director negociat politic pentru un avantaj politic al unui partid, al PNL, dar și al UNPR, ne arată, în primul rând că dl Klaus Iohannis nu este deloc interesat de ceea ce înseamnă SIE și conducerea profesionistă sau apolitică a lui. Introducerea SIE, prin numirea unui director negociat politic, pentru a satisface un alt partid, arată că dl Klaus Iohannis face absolut orice, inclusiv calcă în picioare interesele României pentru a-și atinge scopul". 

"Joc politic ordinar, murdar, de ultimă speță"

Gelu Vișan a adăugat că "în urma acestei înțelegeri, UNPR va fuziona cu PNL crezând că va putea obține un rezultat bun la alegerile parlamentare. Tragedia este felul în care sunt tratate serviciile de informații de către președintele țării și implicarea lui într-un joc politic ordinar, murdar, de ultimă speță". 

Deputatul mai susține că se urmărește unirea SIE cu SRI sub o comandă unică, iar Mihai Răzvan Ungureanu nu ar fi fost de acord cu acest lucru. În schimb, Valeriu Steriu, președintele UNPR, ar fi fost de acord. Gelu Vișan a mai precizat că "dl Steriu i s-a spus că generalul Oprea va fi condamnat, astfel încât forța acestuia să fie zero și cel care conduce și coordonează UNPR până la momentul în care va fi numit șef SIE, undeva în vara aceasta, cel târziu începutul toamnei, să fie Vali Steriu". Deputatul atrage atenția că este foarte grav dacă președintele lasă să se creadă că are influență asupra justiției. 

"Trădare națională"

"Având în vedere toate aceste lucruri pe care eu le afirm, spun că acest scenariu ne poate duce cu gândul inclusiv la o trădare națională. Știu foarte bine ce spun. Jucându-se cu interesele de securitate ale României pentru a-ți atinge un scop politic de moment, pui în pericol securitatea națională a României dând afară un șef de serviciu și numind un altul doar pe criteriu politic", a mai spus Gelu Vișan. Deputatul a precizat că tot ceea ce a spus "nu este un scenariu, ci o afirmație publică în urma informațiilor verificate de către mine de la factori politici foarte importanți din România, care toți mi-au confirmat acest lucru, cred că dintr-un singur motiv, de patriotism, asta e părerea mea". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel