Chiar dacă, în ceea ce privește această taxă, încă se mai vorbește despre specularea politică a demersului, lucrurile nu stau așa. Până una alta, trăim în cea mai nepolitică epocă – cea a concurenței.
Cum făceau aceste taxe rău oamenilor - nu atât prin valoarea lor financiară, cât prin ceea ce reprezentau. Taxele mici, diverse, erau un sistem în sine, impunând o formă inutilă de control, prin care cetățeanul trebuia să fie „văzut la ochi” de cât mai mulți funcționari publici. Asta chiar dacă, în linii mari, acțiunea stat-individ, avea un caracter impersonal. Maratonul taxelor era un fel de leapșa administrativă. Era un joc obositor în care eram băgați toți.
Se reușea astfel exercitarea unei presiuni a aparatului de stat, ca autoritate decizională în raport cu omul și toată lumea știa că Statul e șeful. De aici, probabil, o întreagă pleiadă de glume, devenite umor gri – „statul la coadă”, „statul după altul”, statul de „drepți!”. În fapt, până la apariția smartphone-urilor, care au redus considerabil gradul de nervozitate al așteptării la cozi și semafoare, socializarea prin umor era singura care reușea să facă timpul să treacă mai repede atunci când se stătea la o coadă.
Lăsând la o parte aceste aspecte psihologice și sociologie, putem afirma fără să greșim prea tare, că eliminarea celor 102 taxe este un semn de eliberare și chiar democratizare a cetățeanului în raport cu el însuși. Beneficiile sunt atât de o parte, cât și de cealaltă a ghișeului, căci, să nu uităm, după program dar și în timpul lui, funcționarii publici sunt tot cetățeni, adică semenii noștri. Eliberarea lor de povara interminabilelor încasări, care într-o ecuație mai mare doar sporea gradul de iritabilitate și amânare, a făcut ca și unii și alții să ne bucurăm de proiect, fie că suntem funcționari, fie că nu.
Iată cum, dacă fostul președinte a inventat o taxă de drum care-i purta numele, PSD s-a înscris în istoria Legislativului și prin eliminarea celor peste o sută de taxe, redând românilor ceva foarte scump în ziua de azi- niște timp. Putem spune astfel, că Liviu Dragnea a început să aplice în forță o parte din programul de guvernare, care în mod normal ar fi trebuit să înceapă la 1 ianuarie 2017. O fi oare un semn de putere? Nu se știe, dar poate fi un semn că abordarea Parlamentului față de nevoile oamenilor se va schimba radical în viitor.
PSD începe să arate că reforma politicii nu se face inventând noi și noi partide, care să absoarbă votanți nehotărâți la alegeri, doar pentru că sunt neuzate politic. Reforma partidelor ține de măsuri benefice directe, pe care oamenii să le întâlnească și să le simtă. Reforma politicii nu înseamnă deci votul contra, ci votul pentru ceva. Adio taxe!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
