Liviu Dragnea vrea să-l excludă pe Victor Ponta din PSD. Ce spune Chirieac

Relația dintre Liviu Dragnea și Victor Ponta se află într-un moment în care se vorbește chiar de excluderea fostului premier din PSD, dacă fostul președinte al social-democraților își va lansa, săptămâna viitoare, fundația "Black Sea Regional Project".

Liviu Dragnea se teme că Victor Ponta i-ar lua mulți oameni din partid pentru a-l urma la fundație, motiv pentru care fostul șef al PSD ar fi amenințat cu excluderea din partid, la fel ca Mircea Geoană, informează Antena 3.

"Fundația domnului Ponta nu este periculoasă, fiindcă este o fundație de politică externă, domnul Ponta având relații excelente cu toată zona arabă și cu China. De altfel, dânsul a avut o politică externă excepțională ca prim-ministru", a declarat analistul Bogdan Chirieac la România TV.

"În schimb, domnul Ponta este foarte periculos pentru domnul Dragnea, fiindcă domnul Ponta, în interiorul partidului are o credibilitate probabil mai mare decât a domnului Dragnea și această credibilitate va crește. Prestația ca lider de partid a domnuli Dragnea este mai joasă decât a fost a oricărui lider din istoria post-decembristă a social-democraților. Și atunci nici nu este greu  să fii peste domnul Liviu Dragnea.

Și atunci domnul Liviu Dragnea ia o decizie corectă din punctul de vedere al Partidului Comunist, și anume, pe principalul său adversar, mult deasupra sa, nu-l poate învinge politic și atunci îl elimină în sensul în care îl dă afară din partid, îl scoate din barca PSD. Este singura șansă pe care o are domnul Liviu Dragnea ca să nu-l mai aibă în fața sa pe domnul Victor Ponta".

[citeste si]

Despre o finalitate a conflictului dintre Liviu Dragnea și Victor Ponta, Chirieac spune că "indiferent ce face domnul Dragnea, după dezastrul din alegerile de anul acesta al PSD-ului, domnul Ponta va fi alternativa la domnul Dragnea. Desigur, domnul Dragnea mai are o cale: să sprijine Guvernul Cioloș, după alegerile din această toamnă și să facă o mare coaliție ca în Germania, PNL-PSD. Atenție, cu PSD-ul la remorca PNL, știind că PSD este cel mai mare partid, întotdeauna a fost peste PNL în toate pozițiile, în toate alegerile, dar acolo îl duce domnul Dragnea, la remorca PNL. Dacă PNL se va apleca asupra acestei idei, și se va apleca decât să facă o alianță cu Mișcarea Populară a lui Traian Băsescu,  mai bine o faci cu PSD.

Întrebat despre modul în care fostul premier se va folosi de popularitatea de până acum, Chirieac spune că: "Domnul Ponta a devenit mai charismatic, dânsul vorbește, are toate cuvintele la el, explică, probabil va evita să-l împungă pe domnul Dragnea ca să nu-i dea un pretext suplimentar pentru a-l da afară din partid. Darea afară din partid a foștilor lideri este o boală veche în PSD. Gândiți-vă ce a pățit Mircea Geoană la vremea respectivă, dat afară de Victor Ponta".

VOTEAZA ARTICOLUL
-9

STIRE RECOMANDATA

Băsescu face lumină în cazul Hexi Pharma. "Am confirmată această informație"

Alexandra Petrovici / 25 aug, 20:05

POLITICĂ

Traian Băsescu a vorbit despre cazul Hexi Pharma și susține că sursele care au furnizat informații despre dezinfectanți trebuie să iasă de sub anonimat.

Dezamăgirea unui turist german care a urcat pe Transfăgărășan

25 aug, 21:37

Array ( [id] => 514286 [title] => Dezamăgirea unui turist german care a urcat pe Transfăgărășan [supratitle] => [description] =>

Străini din întreaga Europă sunt atrași ca un magnet de frumusețea munților din România. Însă Transfăgărășanul și Bâlea Lac sunt un adevărat brand de țară, mii de turiști profitând de cele cinci luni cât drumul care duce la peste două mii de metri altitudine este deschis. Din păcate, frumusețea de neegalat a peisajului montan suferă din cauza gunoielor, fapt sesizat și de un turist german, care a ținut să puncteze realitatea tristă: "mă scuzați că zic asta, dar e plin de idioți în jur care nici măcar nu apreciază ce au".

[title_homepage] => Dezamăgirea unui turist german care a urcat pe Transfăgărășan [description_homepage] => [title_rss] => [description_rss] => [title_tpu] => [content] =>

"Ce nu îmi place e că am urcat un pic mai sus să fac niște poze și poți găsi o grămadă de gunoaie lăsate. Ăsta e un lucru trist! Din păcate unii se gândesc că oricum nu vor mai reveni aici. Și mă scuzați că zic asta, dar e plin de idioți în jur care nici măcar nu apreciază ce au", a declarat pentru stirileprotv.ro, Richie, un turist din Germania.

Lipsa coșurilor de gunoi, dar și a personalului care să le golească reprezintă probleme grave. Pentru păstrarea curățeniei, comercianți și cabanierii au un contract cu o firmă de salubrizare din orașul Victoria, Brașov. Chiar dacă sunt zeci de pubele, acestea devin într-adevăr neîncăpătoare în zilele supraaglomerate, la Bâlea.

Transfăgărășanul rămâne deschis până la întâi noiembrie.

[allow_comments] => 0 [keywords] => [source] => [author] => [author_id] => 20 [old_id] => 0 [old_entity_id] => 0 [editor] => 20 [reporter] => 0 [gplusid] => [date_published] => 2016-08-25 21:37:09 [date_updated] => 2016-08-25 21:38:52 [date_in] => 0000-00-00 00:00:00 [date_out] => 0000-00-00 00:00:00 [video_files] => 0 [audio_files] => 0 [image_files] => 1 [other_files] => 0 [article_status] => 3 [article_main_type] => 0 [article_type] => standard [summary] => [custom_article_type] => [slug] => dezamagirea-unui-turist-german-care-a-urcat-pe-transfagara-an [meta_info] => [old_show_id] => 0 [old_star_id] => 0 [old_type] => [subtitle] => [connection] => [tdr_special_tag] => [media] => Array ( [images] => Array ( [0] => Array ( [id] => 512800 [media_type] => image [description] => [filename] => 86509000_87553700_46228600.jpg [datedir] => 201608 [upload_date] => 2016-08-25 21:36:58 [preview] => [source] => [ingallery] => 1 [am_description] => [promo] => 0 [link] => http://www.dcnews.ro/foto_512800__514286.html ) ) ) ) 1
HOROSCOP, vineri 26 august, 2016

25 aug, 21:09

Array ( [id] => 514283 [title] => HOROSCOP, vineri 26 august, 2016 [supratitle] => [description] => [title_homepage] => [description_homepage] => [title_rss] => [description_rss] => [title_tpu] => [content] =>

Berbec

Unul dintre cunoscuți în face o recomandare în ceea ce privește viața ta amoroasă. Înainte de a-i da dreptate, ar fi bine să ții cont de cât de mult te cunoaște această persoană și dacă știe care sunt preferințele tale în această materie.

Taur

Nu ai reușit să onorezi o promosiune făcută cuiva. Chiar dacă într-o primă fază această persoană su s-a arătat deranjată sau supărată de acest lucru, azi va face ceva ce îți va deschide ochii și vei realiza cât de mult l-ai dezamăgit.

Gemeni

Dacă nu acorzi atenția necesară cercului tăi de prieteni și cunoștințe, s-ar putea să rămâi singură. Ar fi bine să pui mai mult accent de acum înainte pe socializare.

Rac

Faci azi o scurtă călătorie iar odată ce vei ajunge la destinație vei avea parte de o adevărată surpriză. Se pare că uneori cei dragi întreprind fapte pe care nici nu ni le putem imagina, iar asta doar pentru a ne arăta cât de mult contăm pentru ei.

Leu

Azi nu vei avea parte de nimic ieșit din comun. Nu ai motive să te plângi, dar nici să sari în sus de bucurie. Totul va decurge exact așa cum te așteptai și nu va apărea nimic neprevăzut.

Fecioară

Cineva din trecut reapare în viața ta și re pune puțin pe gânduri. Se pare că relația pe care ați avut-o atunci, ajunge să aibă anumite efecte asupra prezentului tău, mai ales în materie sentimentală.

Balanță

Manifești o teamă față de ceva, însă nici nu poți să vorbești despre asta pentru a te putea elibera într-o oarecare măsură. Spre finalul zilei însă, vei găsi persoana care este potrivită pentru a-ți spune of-ul.

Scorpion

Te lovești de un mic indiciu, însă continui să-l urmezi pentru a ajunge la rădăcina situație pe care o reprezintă. Odată ce ajungi să descoperi adevărul, vei fi foarte mândră de tine.

Citește mai multe pe yve.ro

[allow_comments] => 0 [keywords] => [source] => [author] => [author_id] => 3 [old_id] => 0 [old_entity_id] => 0 [editor] => 3 [reporter] => 0 [gplusid] => [date_published] => 2016-08-25 21:09:48 [date_updated] => 2016-08-25 21:09:48 [date_in] => 0000-00-00 00:00:00 [date_out] => 0000-00-00 00:00:00 [video_files] => 0 [audio_files] => 0 [image_files] => 1 [other_files] => 0 [article_status] => 3 [article_main_type] => 0 [article_type] => standard [summary] => [custom_article_type] => [slug] => horoscop-vineri-26-august-2016 [meta_info] => [old_show_id] => 0 [old_star_id] => 0 [old_type] => [subtitle] => [connection] => [tdr_special_tag] => [media] => Array ( [images] => Array ( [0] => Array ( [id] => 512796 [media_type] => image [description] => [filename] => horoscop_41789400.jpg [datedir] => 201608 [upload_date] => 2016-08-25 21:09:38 [preview] => [source] => [ingallery] => 1 [am_description] => [promo] => 0 [link] => http://www.dcnews.ro/foto_512796__514283.html ) ) ) ) 1
De ce nu reușești să slăbești. 10 motive

25 aug, 18:20

Array ( [id] => 514267 [title] => De ce nu reușești să slăbești. 10 motive [supratitle] => [description] =>

Andreea Sava a dezvăluit 10 motive pentru care nu reușești să dai jos kilogramele în plus.

[title_homepage] => [description_homepage] => [title_rss] => [description_rss] => [title_tpu] => [content] =>

1. Nu te hidratezi cât trebuie

Am început cu hidratarea pentru că este foarte importantă pentru organism fiindcă fiecare celulă are nevoie de apă pentru a funcționa corect. Deci și procesele metabolice. Asta pe de o parte. În plus, deshidratarea duce la senzație de foame, adică vei confunda setea cu foamea. Ți se poate părea ciudat dar așa este. Pentru a fi sigur(ă), soluția este ca atunci când ți-e foame să bei niște apă apoi să aștepți măcar jumătate de oră. Dacă în continuare îți este foame, abia atunci mănânci.

Pe de altă parte, dacă bei apă vei mânca mai puțin, măcar și pentru că-ți ocupă spațiu în stomac. Deci numai avantaje.

2. Mănânci sănătos dar prea mult

Multe alimente sănătoase au aport caloric foarte mare. De exemplu toată gama de nuci. Sunt surse nemaipomenite de grăsimi sănătoase și trebuie neapărat să-i asigur organismului o cantitate suficientă de grăsimi dar sunt, în același timp, bombe calorice. 100 de grame de migdale sau de alune au aproape 700 de calorii!! Ca să nu mai vorbim despre cajou sau nuci braziliene. La fel și avocado. Foarte sănătos dar un singur fruct are în jur de 200 de calorii.

Mai multe detalii aici.

[allow_comments] => 0 [keywords] => [source] => [author] => [author_id] => 175 [old_id] => 0 [old_entity_id] => 0 [editor] => 175 [reporter] => 0 [gplusid] => [date_published] => 2016-08-25 18:20:48 [date_updated] => 2016-08-25 18:20:48 [date_in] => 0000-00-00 00:00:00 [date_out] => 0000-00-00 00:00:00 [video_files] => 0 [audio_files] => 0 [image_files] => 2 [other_files] => 0 [article_status] => 3 [article_main_type] => 0 [article_type] => standard [summary] => [custom_article_type] => [slug] => de-ce-nu-reu-e-ti-sa-slabe-ti-10-motive [meta_info] => [old_show_id] => 0 [old_star_id] => 0 [old_type] => [subtitle] => [connection] => [tdr_special_tag] => [media] => Array ( [images] => Array ( [0] => Array ( [id] => 501129 [media_type] => image [description] => [filename] => dieta_28827300.jpg [datedir] => 201603 [upload_date] => 2016-03-03 16:58:40 [preview] => [source] => [ingallery] => 1 [am_description] => [promo] => 0 [link] => http://www.dcnews.ro/foto_501129__514267.html ) [1] => Array ( [id] => 511134 [media_type] => image [description] => [filename] => andreea_sava_50243300.jpg [datedir] => 201607 [upload_date] => 2016-07-28 19:08:14 [preview] => [source] => [ingallery] => 1 [am_description] => [promo] => 0 [link] => http://www.dcnews.ro/foto_511134__514267.html ) ) ) ) 1

TOP STIRI CELE MAI...

www.auchan.ro

antena3.ro

comunicate de presa

Designed by PROGRAPHICS

Studiul de Audienta si Trafic Internet
d2a2.n2