Zgonea dă din casă: PSD a făcut lobby pe lângă Dumitru Prunariu

Valeriu Zgonea a declarat, marţi, că PSD a făcut lobby pe lângă Dumitru Prunariu, în 2008, pentru a candida pentru un mandat de parlamentar, acesta fiind ''un reprezentant de marcă al societăţii româneşti''.

"Ne cunoaştem de foarte mult timp. Noi am făcut lobby pe lângă domnia sa (Dumitru Prunariu - n.r.) în 2008 să candideze pentru un mandat de parlamentar din partea PSD. Este un om care a construit istorie pentru România, este un om care lucrează în echipă, care se gândeşte la ceilalţi, are toate calităţile pentru a fi un bun parlamentar. Un om cu autoritatea şi cu respectul pe care le are în această comunitate mică o să fie o valoare adăugată pentru societatea românească şi pentru România în plan extern. Multe dintre lucrurile pe care le aplicăm în România se decid în altă parte şi acolo trebuie să fim şi noi reprezentaţi cu cinste şi onoare. Domnia sa este un reprezentant de marcă al societăţii româneşti şi trebuie să fim onoraţi că avem un astfel de om între noi", a declarat Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, la Palatul Parlamentului, după ce a participat la evenimentul "35 de ani de la primul zbor al unui român în spaţiul cosmic".

[citeste si]

La eveniment, Zgonea a oferit distincţii onorifice astronauţilor prezenţi. Cu această ocazie, Dumitru Prunariu le-a mulţumit colegilor pentru că au fost alături de el în aceste zile pentru a sărbători 35 de ani de la primul său zbor în spaţiu. 'Această sărbătoare nu este singurul motiv pentru care să ne amintim ce a fost, a fost un bun prilej să arătăm oamenilor ce s-a făcut azi în activitatea spaţială. În spaţiul cosmic cooperarea între naţiuni şi popoare determină noile dezvoltări şi realizări din spaţiul cosmic', a afirmat Prunariu. Astronauţi din nouă ţări, reprezentanţi ai Agenţiei Spaţiale Române şi ai Institutului Naţional de Cercetări Aerospaţiale au participat la evenimentul '35 de ani de la primul zbor al unui român în spaţiul cosmic'. (Agerpres)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel