Zelenski se va putea exprima prin videoconferinţă în faţa Adunării Generale a ONU în pofida opoziției Rusiei

Zelenski se va putea exprima prin videoconferinţă în faţa Adunării Generale a ONU în pofida opoziției Rusiei - Foto Agerpres
Zelenski se va putea exprima prin videoconferinţă în faţa Adunării Generale a ONU în pofida opoziției Rusiei - Foto Agerpres

Statele membre ale ONU au decis vineri să-i permită, în mod excepţional, preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski să se adreseze Adunării Generale a ONU, care se va reuni săptămâna viitoare în sesiunea sa anuală, prin videoconferinţă, în pofida opoziţiei Rusiei, relatează France Presse. 

Începând de marţi, circa 150 de şefi de stat şi de guvern urmează să se perinde la tribuna Adunării Generale la New York. În condiţiile în care din cauza pandemiei de COVID-19 în ultimii doi ani discursurile au fost rostite în totalitate sau parţial în mod virtual, de anul acesta se aplică regulile obişnuite: numai cei prezenţi pot lua cuvântul.

Dar peste 50 de state, între care Ucraina, SUA, Franţa, Turcia, Regatul Unit şi de asemenea Coreea de Sud şi Columbia au înaintat o propunere de a face excepţie pentru preşedintele Volodimir Zelenski.

Textul notează 'cu îngrijorare' situaţia unor lideri 'iubitori de pace' care nu pot participa în persoană la reuniunile ONU 'din motive independente de voinţa lor din cauza unei invazii străine, unei agresiuni sau ostilităţilor militare în curs care îi împiedică să-şi părăsească ţara şi să revină acasă în deplină siguranţă', 'sau din cauza necesităţii de a asigura apărarea naţională şi de a-şi onora funcţiile de securitate'.

Cu 101 voturi pentru, 7 împotrivă (între care Rusia, Siria, Cuba şi Coreea de Nord)...

Cu 101 voturi pentru, 7 împotrivă (între care Rusia, Siria, Cuba şi Coreea de Nord) şi 19 abţineri, Adunarea Generală a decis 'fără ca aceasta să creeze un precedent' pentru reuniunile ulterioare, ca 'Ucraina să poată prezenta o declaraţie înregistrată din timp a şefului statului, care va fi difuzată în sala Adunării Generale' săptămâna viitoare.

Un amendament prezentat de Belarus care le-ar fi permis tuturor liderilor împiedicaţi să vină personal la New York să trimită un mesaj dinainte înregistrat a fost respinsă cu 67 de voturi împotrivă, 23 pentru şi 27 de abţineri. Potrivit ultimei liste disponibile, intervenţia Ucrainei este prevăzută pentru miercuri, 21 septembrie, după-amiază, dar schimbări sunt probabile în contextul deplasării unui număr mare de lideri la funeraliile reginei Elisabeta a II-a, luni, la Londra, notează Agerpres.

Citește și - Ucraina: Dovezi de crime în masă şi potenţiale gropi comune în zonele eliberate de sub forţele ruse (reprezentantă a SUA)

 Există dovezi clare de violenţe, crime în masă, potenţiale gropi comune, cadavre lăsate pe străzi, cu semne de rele tratamente, şi încercări de a acoperi toate acestea în zonele din Ucraina eliberate de sub controlul forţelor ruse, a declarat vineri ambasadoarea americană responsabilă de justiţia penală internaţională, Beth Van Schaack.

'Din păcate, ce vedem acum, odată ce sunt eliberate zone de sub controlul forţelor ruse, este tipic: dovezi clare de violenţe interpersonale, crime în masă, potenţiale gropi comune, încercări de a acoperi ce s-a întâmplat, cadavre lăsate pe străzi, cu semne de rele de tratamente', a declarat Beth Van Schaack la o conferinţă online cu jurnalişti şi reprezentanţi ai unor ONG-uri din câteva ţări europene, precizând că toate acestea sunt dovezi de crime de război.

'Ceea ce se întâmplă în Ucraina este extrem de asemănător cu ce am văzut că au făcut forţele ruse în alte locuri unde au fost desfăşurate, ca Groznîi (Cecenia - n.r.) şi Alep (Siria - n.r.). Vedem pattern-uri ale unor atrocităţi. Din păcate, lumea nu a reacţionat suficient de puternic atunci, ceea ce din multe puncte de vedere i-a dat Rusiei undă verde să avanseze în Ucraina, iar acum se văd consecinţele acestui lucru', a mai spus ea. Beth Van Schaack a atras atenţia că 'trupele ruse au comis crime de război în aproape toate zonele din Ucraina unde au fost desfăşurate'.

Ea a a explicat că mai întâi au fost documentate atacuri 'asupra civililor şi elementelor de infrastructură civilă'. 'Multe dintre atacuri au fost deliberate, disproporţionate şi nediscriminate (...) Am văzut atacuri asupra unor centre comerciale, gări feroviare, teatre, zone care sunt esenţiale pentru populaţia civilă. Multe informaţii au arătat că nu existau obiective militare în apropiere', a subliniat reprezentanta SUA, al cărei rol este de a-l consilia pe secretarul american de stat şi conducerea Departamentului de Stat în legătură cu chestiuni privind prevenirea şi reacţia la atrocităţi, printre care crime de război, crime împotriva umanităţii şi genocid.

'Apoi, odată ce jurnaliştii au primit acces la locuri care fuseseră ocupate şi controlate de forţele ruse, am început să vedem violenţe de alt tip. De exemplu, cadavre la pământ ale unor persoane care au fost executate cu mâinile la spate, cadavre care arătau semne de tortură, poveşti groaznice despre violenţe sexuale împotriva femeilor şi fetelor, dar şi bărbaţilor şi băieţilor', a mai declarat ambasadoarea americană responsabilă de justiţia penală internaţională. Beth Van Schaack a precizat că acum se observă un alt treilea tip de violenţe, comise prin aşa-numitele tabere de 'filtrare' şi documentate de Observatorul Conflictelor, un organism independent, finanţat de Departamentul de Stat al SUA, însărcinat cu documentarea, verificarea şi împărtăşirea dovezilor din surse deschise ale acţiunilor Rusiei în Ucraina.

'Un raport de acum câteva săptămâni realizat de Observatorul Conflictelor a scos în evidenţă un lucru cheie, şi anume că o mare parte din vasta infrastructură transnaţională care a fost creată (de Rusia - n.r.) pentru operaţiunile de 'filtrare' a fost de fapt instalată înainte de 24 februarie, înainte de lansarea invaziei. A fost în mod clar premeditare', a spus ea. Beth Van Schaack a explicat că scopul acestor centre de 'filtrare' pare să fie identificarea persoanelor care s-ar opune hegemoniei ruse în Ucraina şi anexării de teritorii ucrainene, reţinerea lor şi supunerea lor la rele tratamente.

'Unele persoane supuse acestor filtre sunt încă în detenţie. Altele au fost eliberate, dar deseori sunt deportate în Rusia, foarte departe de Ucraina. Unele reuşesc să iasă şi ajung în Estonia, Letonia sau în alte părţi, unde se pot întâlni cu jurnalişti şi îşi pot spune poveştile, pe care le pun şi reţelele de socializare', a adăugat ea.

'Oamenilor le sunt colectate datele biometrice şi telefoanele, deseori sunt obligaţi să aplice pentru cetăţenia rusă, li se dau paşapoarte ruseşti, sunt separaţi de copii. Copiii sunt plasaţi în orfelinate sau sunt daţi spre adopţie (în Rusia - n.r.)', a mai declarat ea.

'Numerele sunt destul de şocante. Se pare că peste un milion de civili ucraineni, poate până la 1,6 milioane, au fost supuşi la operaţiuni de filtrare. Dintre aceştia, aproape 260.000 au fost copii. Mulţi sunt separaţi de părinţii lor', a precizat ambasadoarea americană.

'În aceste centre de detenţie, oamenii sunt supuşi la rele tratamente. Sunt mărturii directe de la persoane care au trecut prin filtre şi care au auzit sunete groaznice de tortură în clădiri care erau în aceleaşi complexe unde au fost închişi şi ei. Observatorul Conflictelor a documentat prin imagini de satelit ceea ce pare a fi crearea unor gropi comune (...) Avem informaţii credibile că Rusia încearcă să acopere abuzurile, în special abuzurile asupra deţinuţilor. Este o reţea vastă. Este în mod clar vorba de crime de război. Ştim că deportările de populaţii civile sunt o încălcare a Convenţiei de la Geneva, care se bucură de o ratificare universală. Prin urmare, şi Rusia este obligată de aceste reguli', a mai spus ea.

Beth Van Schaack a precizat că toate informaţiile adunate de Observatorul Conflictelor sunt la dispoziţia procurorilor din toată lumea şi vor fi oferite procurorului general al Ucrainei şi Curţii Penale Internaţionale, care a deschis o anchetă. 'Comunitatea internaţională nu a mai fost aşa unită de mulţi ani în jurul imperativului justiţiei şi tragerii la răspundere', a mai declarat ea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel