We love you, Michael. Megastarul a plecat de un an printre stele

Megastarul a murit, dar cu siguranță nu a fost uitat. Astăzi se împlinește un an de la decesul lui Michael Jackson, iar fanii din toată lumea se pregătesc să îl comemoreze. Și fanii români s-au gândit să îi aducă un omagiu și vor inaugura astăzi, la ora 19, pe Aleea Michael Jackson din Parcul Herăstrău, cel mai mare panou cu Michael Jackson amplasat în România. Moartea artistului a reușit să schimbe complet imaginea publică a artistului. După mulți ani de succes, popularitatea regelui pop a fost serios afectată, la jumătatea anilor 90, de cele două procese pentru abuzuri sexuale asupra unui minor. În primăvara lui 2009, Michael, declarat nevinovat în ambele cazuri, s-a decis să revină pe scenă, pentru o serie de 50  de concerte, dar nu a mai apucat să își pună în aplicare proiectul. Publicul a uitat trecutul artistului, iar Jackson și-a redobândit post-mortem imaginea de megastar.

Cel mai premiat și mai vândut artist

Michael Jackson este unul dintre puţinii artişti care au intrat de două ori în Rock and Roll Hall of Fame. A înregistrat 13 recorduri Guinness, a obținut 14 premii Grammy, 26 premii A.M.A.(American Music Awards), 12 premii W.M.A.(World Music Awards), 17 single-uri numărul unu în SUA şi a avut vânzări de peste 750 de milioane de discuri, fiind unul dintre cei mai vânduţi artişti din istorie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel