Voicu critică acțiunile mediatice recente ale lui Băsescu

basescu_satu_mare
basescu_satu_mare

Traian Băsescu "încă linge rănile" referendumului din luna iulie 2012, iar prezența sa la diverse evenimente recente în țară reprezintă "o lipsă de preocupare şi de seriozitate", fiind mai degrabă normale pentru un preşedinte aflat la final de mandat, a declarat, luni la RFI, vicepreşedintele executiv al PNL, Mihai Voicu

"N-am urmărit cu foarte mare atenţie. Cred mai degrabă că sunt acţiuni tipice pentru un preşedinte aflat la final de mandat, un preşedinte care conştientizează scorul extrem de scăzut la capitolul favorabilitate în sondaje, un preşedinte care încă linge rănile unui referendum în care pur şi simplu a fost trimis acasă, dacă vreţi, moral şi politic de către propriul popor şi atunci încearcă cu oarecare hotărâre să vadă dacă mai poate recupera ceva", a susținut ministrul delegat pentru Relația cu Parlamentul.

Despre participarea lui Traian Băsescu la diverse evenimente în județele Satu Mare, Constanța și Bistrița-Năsăud, organizate la sfârșitul săptămânii trecute, vicepreședintele executiv al PNL a comentat: "Pentru un preşedinte, atât de multe evenimente de acest tip într-un timp foarte scurt denotă şi o oarecare lipsă de seriozitate sau poate şi o lipsă de preocupare. Dar nu cred că este o chestiune care să ne preocupe atât de mult".

Vineri, de Izvorul Tămăduirii, președintele Traian Băsescu a participat la slujba oficiată la Mănăstirea "Izvorul Tămăduirii" din Salva, judeţul Bistriţa-Năsăud, pentru ca sâmbătă să fie prezent la Zilele Comunei Peştera, în judeţul Constanţa, unde, la un moment dat, s-a aşezat la o masă în zona unde au avut loc spectacole şi a ciocnit un pahar cu bere cu câţiva oameni. Duminică, preşedintele Traian Băsescu a participat duminică la sărbătoarea "Sâmbra Oilor" în localitatea Certeze din judeţul Satu-Mare, unde s-a fotografiat alături de câțiva participanți la eveniment, purtând un clop pe cap şi cu o traistă populară pe umăr.

Ulterior, fotografiile au fost postate pe pagina de Facebook sub titlul de: “Alături de Preşedintele Nostru”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel