Site-ul în limba română al postului de știri Vocea Rusiei dedică un întreg articol agendei ședinței CSAT de marți, 5 februarie, semnalând că punctul doi atrage în mod deosebit atenția analiștilor.
"De obicei, lectura agendei şedinţelor CSAT este plictisitoare, însă agenda şedinţei de astăzi (marţi, 5 februarie 2013) este o excepţie de la regulă", notează jurnaliștii de la Vocea Rusiei, atrăgând atenția că cel mai important punct de pe agenda întrunirii, din punct de vedere geopolitic este Nr. 2, respectiv, "realizarea, în cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), a unui plan de contingenţă pentru România".
Notând faptul că "în analiza documentelor oficiale ale statului român există o regulă de bază: cele mai importante părţi sunt cele traduse din engleză" și susținând că "Regula a funcţionat perfect atât în cazul acordului de coabitare (de fapt, capitulare) semnat de Victor Ponta, cât şi în cazul agendei CSAT", sursa citată arată că "elaborarea unui plan de contingenţă (de fapt, „contingency plan”), nu este o procedură obişnuită".
Ulterior, postul rusesc explică ce este un „plan de contingenţă” în terminologia uzuală a NATO, dar și ce temeri trezește o asemenea procedură: "Atunci când termenul se utilizează în cazul relaţiei dintre o ţară-membră şi NATO, un „contingency plan” presupune elaborarea unui set concret de acţiuni pentru situaţia în care acest stat intră într-un conflict militar. Până acum, asemenea planuri oficiale au fost elaborate doar pentru următoarele ţări: Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia. Ţările baltice au cerut elaborarea unui plan pentru cazul unui conflict militar cu Rusia şi s-au zbătut cinci ani pentru ca NATO să accepte această cerere şi să elaboreze planul. Polonia a cerut elaborarea unui plan pentru un eventual conflict militar cu Belorus, iar apoi planul a fost „upgradat” pentru un eventual conflict cu Rusia. În acest context apar două aspecte importante. Primul: aceste planuri se elaborează la cererea ţării-membru. Al doilea: de obicei, Germania se opune elaborării unor planuri de acest gen (aşa a fost în toate cazurile de până acum), iar reprezentanţii aripii radicale a conducerii americane SUA susţin asemenea iniţiative. Germania se opune unor iniţiative de acest gen deoarece elaborarea unor „contingecy plans” presupune stabilirea exactă a ţărilor cu care există riscul intrării într-un conflict militar, ceea ce conduce la o răcire drastică a relaţiilor cu aceste ţări şi alte consecinţe nefaste. Un „contingency plan” nu presupune răspunsul la o întrebare generalizată de genul „ce se întâmplă dacă intrăm în război?”, ci presupune un răspuns la întrebări precise şi punctuale de genul „ce se întâmplă dacă începe un război cu Ucraina?”, „ce se întâmplă dacă începe un război cu Rusia?” etc. Desigur, apologeţii NATO vor spune că asemenea planuri se pregătesc doar pentru eventualitatea unor operaţiuni defensive, dar realitatea incontestabilă arată că niciuna dintre operaţiile recente ale ţărilor NATO (Libia, Irak, Serbia) nu a avut caracter defensiv, toate fiind de fapt nişte războaie de agresiune".
Precizând că în opinia multor analiști o atare etalare în public a intenţiilor de elaborare a acestor planuri nu este altceva decât rezultatul dorinţei unor ţări de a atrage atenţia și notând că un asemenea efect s-a produs, Vocea Rusiei se întreabă ce urmează, de unde se desprinde o altă nedumerire: "Depinde de răspunsul la întrebarea: dacă România se pregăteşte de război, atunci pentru ce război se pregăteşte România?", conchide postul rusesc.
Citește aici agenda ședinței CSAT de marți, 5 februarie 2013
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
