VOCEA ROMÂNIEI. Brenciu - Chirilă, replici ACIDE. ”Arată ca un pescar amator!”/ ”El nu realizează că e pește”

Horia Brenciu și Tudor Chirilă și-au schimbat replici acide în timp ce încercau să o convingă pe Aneta Gaspar să vină în echipele lor. 

Când avea 14 ani a primit o chitară cadou, iar atunci s-a îndrăgostit iremediabil de muzică. La mulți ani după, Aneta a venit la Vocea României, a rupt scena și a reușit să întoarcă două scaune. 

Brenciu: "Tot ce s-a întâmplat ți-a adus numai lucruri bune, cum ar fi întoarcerea a doi antrenori"

Chirilă: "Doi? S-au întors doi antrenori? Îmi pare rău. Mă refeream așa la termen. S-au întors un antrenor și un jurat", l-a ironizat el. 

Brenciu: "Tu vrei să te duci la un om care arată ca un pescar amator? Uită-te la el! Auzi? De ce-ți lucesc ochii? Trebuie să mă alegi pe mine, un om cumpătat, nu-mi strălucesc ochii, dar o să-mi strălucească inima"

Chirilă: "Uită-te la mine! Am prins pești dublu cât el. Uită-te la mine! Îmi lucesc de bețiv ce sunt. Mă îmbăt cu propriile mele cuvinte și atunci ochii mei strălucesc. Brenciu nu realizează un lucru sezonul ăsta: el mă face pe mine pescar, în timp ce el nu realizează că e pește"

"Dacă peștii ar putea vorbi, toți ar suna ca Horia, sunt absolut convins. Partea negativă e singura care e comică la tine, aia pozitivă e varză. Nimic din ce spui tu nu e comic", a mai adăugat Chirilă.

Vezi momentul Anetei Gaspar aici:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel