EXCLUSIV  Viitorul președinte al Parlamentului European, după moartea lui David Sassoli. Carmen Avram, detalii de culise despre ce urmează la Bruxelles

Cine va fi viitorul președinte al Parlamentului European, după moartea lui David Sassoli? Este întrebarea momentului. Am discutat acest subiect cu europarlamentarul Carmen Avram.
Cine va fi viitorul președinte al Parlamentului European, după moartea lui David Sassoli? Este întrebarea momentului. Am discutat acest subiect cu europarlamentarul Carmen Avram.

Cine va fi viitorul președinte al Parlamentului European, după moartea lui David Sassoli? Este întrebarea momentului. Am discutat acest subiect cu europarlamentarul Carmen Avram.

'Este șocant. Știam că e bolnav, dar credeam că își va reveni. Noi ne-am văzut la începutul lui decembrie, într-o ședință a grupului. Ne-am exprimat toți sprijinul față de candidatura lui pentru prelungirea mandatului. Noi l-am fi vrut în continuare președintele Parlamentului European. S-a descurcat impecabil și câștigase foarte mult sprijin, nu doar din partea S&D, după modul în care a gestionat organizarea Parlamentului European în cei doi ani de pandemie, pentru felul în care a știut să apere siguranța europarlamentarilor și a întregului staff al PE atunci când existau presiuni foarte mari din partea Guvernului francez să fie reluate ședințele plenare la Strasbourg.', a declarat Carmen Avram cu privire la David Sassoli.

Roberta Metsola, cel mai probabil, viitorul președinte al Parlamentului European

'David Sassoli a știut să prioritizeze lucrurile și a cerut Guvernului francez să înțeleagă faptul că siguranța celor din Parlamentul European trebuie pusă înaintea nevoilor Executivului Franței de a reveni în masă la Strasbourg. Davis Sassoli s-a purtat cu eleganță, dar și cu forță în cei doi ani și jumătate de mandat. Era foarte îndrăgit, dincolo de rivalitățile politice. Era un respect mare pe care PE îl arăta lui David Sassoli. A fost un mare profesionist și jurnalist. Noi am vrut să îl susținem în a-și prelungi mandatul, deși, conform regulilor, el ar fi trebuit să își părăsească postul acum, la jumătate de mandat și ar fi urmat să intre într-o competiție pentru prelungirea mandatului. La începutul lunii decembrie mi-a spus că se retrage. Era bolnav, încerca să se refacă dintr-o pneumonie gravă.

Doamna Roberta Metsola este candidata sprijinită de grupul EPP (Partidul Popular European). Există reguli care spun că la jumătatea mandatului se poate schimba președintele Parlamentului European, se pot schimba și diferite alte poziții, inclusiv președinții de comisii etc.', a menționat Carmen Avram.

DC News: Și acum, în caz excepțional, că a murit chiar președintele PE, cum se vor organiza alegerile? Va fi ceva diferit?

'Oricum avea să fie campanie, să se organizeze alegeri și să se decidă prin vot candidatul cel mai puternic. Probabil că procedura se va respecta chiar dacă se va întârzia puțin. Cred că reprezentanta EPP va deveni noul președinte al Parlamentului European. Este o premieră în istoria instituției faptul că s-a stins din viață președintele Parlamentului European. Cred că regulile vor funcționa în continuare și se va merge pe varianta în care s-a mers în toți acești ani și se vor organiza alegeri.', a punctat Carmen Avram.

'Consider că lucrurile sunt clare!'

DC News: Acum, practic, Roberta Metsola este președintele interimar al PE și se vor organiza și alegeri oficiale în perioada următoare. Care ar fi șansele altor candidați?

'Da, se va decide dacă va fi și alt contracandidat, dar nu cred că există posibilitate pentru altcineva, din punct de vedere electoral. Ea este un candidat foarte puternic, susținut de un grup foarte puternic. Nu cred că există șansa să fie o competiție atât de puternică încât să pună în pericol candidatura doamnei Metsola.', a spus Avram.

'Poate că va exista o perioadă de interimat, vom afla cum se va organiza PE. Consider că lucrurile sunt clare deja! Dacă ar fi candidat David Sassoli lucrurile ar fi stat altfel pentru că era foarte îndrăgit, susținut și de alte grupuri, nu doar de S&D.', a precizat Carmen Avram. 

DC News: Dar varianta candidaturii Ursulei von der Leyen, șefa Comisiei Europene?

'Nu cred. Sunt instituții diferite.', mai spus Carmen Avram, pentru DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel