Modificarea ar urma să fie aprobată în ianuarie de Camera Reprezentanţilor, unde democraţii au obţinut majoritatea în urma alegerilor parţiale din noiembrie.
Congresul american îşi va schimba regulamentul intern pentru a autoriza purtarea vălului islamic, la iniţiativa uneia din primele două musulmane alese în legislativul federal în urma scrutinului din 6 noiembrie, transmit AFP şi CNN.
Propunerea de amendare a regulamentului în sensul permiterii acoperămintelor religioase a fost iniţiată de Ilhan Omar - o refugiată somaleză aleasă din partea democraţilor -, împreună cu lidera democraţilor din Camera Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, şi cu reprezentantul democrat Jim McGovern.
Rescrierea regulamentului
Ilhan Omar a participat la rescrierea regulamentului intern care le interzice de 181 de ani congresmenilor să aibă 'capul acoperit' în incintă. Noua versiune va autoriza excepţiile din motive religioase, urmând să se aplice pentru vălul islamic, kippa evreiască sau turbanul sikh.
'Nimeni altcineva decât mine nu îmi pune un văl pe cap. Este alegerea mea - una protejată de primul amendament' din Constituţie, a explicat sâmbătă Ilhan Omar pe Twitter. 'Şi aceasta nu este singura interdicţie pe care vreau s-o elimin', a indicat Ilhan Omar, aleasă să reprezinte statul Minnesota.
Consiliul relaţiilor americano-islamice a declarat luni că susţine propunerea care 'scoate la iveală o politică anacronică şi pune Camera Reprezentanţilor în conformitate cu Constituţia şi cu protecţia libertăţii religioase'.
Un număr record de femei şi de persoane din rândul minorităţilor - hispanică, afro-americană, amerindiană şi LGBTQ - vor face parte din Congresul care se va reuni la începutul lui ianuarie.
Democratul Jim McGovern, care urmează să prezideze comisia responsabilă cu votarea noului regulament interior, a declarat că această schimbare reflectă diversitatea Congresului. Regulamentul 'va stipula că nicio restricţie nu trebuie să împiedice un membru (al Congresului), din cauza religiei sale, să-şi facă munca pentru care a fost ales', a afirmat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu