Doi prieteni din lumea artei care au pornit un proiect despre acel București pe care îl știm din poveștile „lumii bune”: cultura interbelică pe portativ, binecuvântările Mariei Tănase, muzica nu de petrecere, ci spectaculoasă și spectaculară, care inspiră mai târziu și societatea teatrului de revistă. Aflați de ce Taraful de Oraș va porni într-o aventură, cea a Festivalului International de Muzică Interbelică, de ce București e locul cel mai potrivit să îl găzduiască și cum anume vocea Mirunei și vioara lui Valentin transformă cultura nostalgicilor ultimului secol într-un brand de țară, într-un dialog pe care autorii proiectului „Poveste despre Bucureștiul de odinioară” îl au cu fostul ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu. Și, vorba cântecului, „habar n-ai tu” câte povești de demult răsună în noul episod al podcastului Avangarda, plecând de la partiturile interbelice care au dus Bucureștiul pe Calea Victoriei.
Iată o parte din dialog:
Valentin Albeșteanu, despre o piesă neștiută a Mariei Tănase, și propusă de Miruna Ionescu pentru repertoriul Tarafului de Oraș: „O piesă pe care eu nu o ascultasem niciodată, o piesă cântată de Maria Tănase în anii ’50.”
I.V.: E ceva... voi scoateți din necunoscut și aduceți la lumină melodii mai puțin cunoscute, mai rare, mai puțin cântate în ultimul timp.... E ceva care te-a șocat, o revelație, să spunem?
V.A.: Da, acum câteva luni, Miruna mi-a trimis o înregistrare cu Maria Tănase, cântând „Bade-al meu, neichii, București”. Așa, cu timiditate: „dacă crezi cumva că s-ar potrivi într-unul dintre concertele noastre, pe viitor...” Și am ascultat dar nu am ascultat înregistrarea imediat. Am mai lăsat-o câteva zile și la un moment dat am regăsit-o în istoricul căutărilor. O piesă pe care eu nu o ascultasem niciodată, o piesă cântată de Maria Tănase în anii ’50.
M.I.: La împlinirea a 500 de ani de existență a Bucureștiului.
Revelațiile profesioniștilor. Valentin Albeșteanu: „Da, uite că se întâmplă, ni se întâmplă chiar și nouă, care suntem la curent cam cu toate piesele acelei perioade, să mai găsim și piese cântate foarte rar”
V.A.: Am avut o adevărată revelație. Am zis da, vom cânta piesa aceasta ca deschidere în toate concertele noastre. Deci o piesă absolut superbă, chiar te rog să asculți „Bade-al meu, neichii, București”, o piesă a Bucureștiului, o piesă despre București, despre cartiere, oameni, atmosfera acelui București. Da, uite că se întâmplă, ni se întâmplă chiar și nouă, care suntem la curent cam cu toate piesele acelei perioade, să mai găsim și piese cântate foarte rar sau o singură dată, această piesă se află în repertoriul nostru acum și o cântăm de fiecare dată la Teatrul Tănase, la toate spectacolele noastre.
Moștenirea Mariei Tănase: Doamna de aur a muzicii românești
I.V.: Pentru că ați pomenit-o pe Maria Tănase, e ea reprezentanta cea mai strălucită a acelei perioade, pe filonul acesta de folclor, transformat într-un fel de a gândi și un fel de viață?
V.A.: Este una dintre marile voci ale românilor. Ea nu a cântat folclor tradițional. A fost undeva la confluența dintre solist, actor și cum spunem noi acum, star.
I.V.: Un star absolut!
V.A.: Maria Tănase a fost un star al României și este în continuare.
I.V.: O biografie de star!
V.A.: Absolut.
I.V.: Internațională!
V.A.: E una dintre marile voci ale românilor.
M.I.: Dacă mă întrebați pe mine, eu o să vă spun direct, da.
I.V.: Crezi că are, melodiile ei, vocea ei, se aud în România așa cum ar trebui? Moștenirea ei e așa cum o merită?
V.A.: Da. În ultimii ani, da, s-au făcut cărți despre viața ei, s-au scris cărți, s-au reeditat foarte multe dintre înregistrările ei, și da, pentru Maria Tănase, ea e situată sus, acolo unde merită.
M.I.: Chiar Editura Radio, anul acesta, a reeditat un dublu compact disc al Mariei Tănase, cu 40 de melodii înregistrate în 1954-1960, melodii cântate în perioada interbelică, cu un booklet semnat de domnul Stejărel Olaru.
I.V.: Care a scris și o carte.
M.I.: Da, da, da, Maria Tănase, Omul, Legenda. Este foarte interesant acel album editat de editura Casa Radio în colecția Lada de Zestre.
V.A.: Continuă în fiecare an Festivalul Maria Tănase, la Craiova.
M.I.: Anul acesta am avut chiar recital în Festivalul Maria Tănase.
V.A.: Deci sunt dovezi de apreciere binemeritate pentru Maria Tănase, pentru omul, legenda, starul.
Miza Tarafului de Oraș: Valentin Albeșteanu: „Suntem pretențioși cu cei din jurul nostru și cu cei foarte apropiați nouă”
I.V.: Cred că e momentul să pomenim și Taraful de Oraș, și pe Valentin Cucu, în primul rând, care e aici cu noi și vă ajută cu momentele artistice. Împreună vă știu și v-am ascultat de acum 20 de ani!
V.A.: Această poveste și drumul meu ar fi fost, nu poate, cu siguranță, mult mai greu de înfăptuit fără el. E ceasul, e cel care ne ține în spate, cu felul lui frumos de a fi ca om, ca muzician, cu îngăduința pe care o are uneori; cum să zicem, uneori eu sau Miruna suntem pretențioși cu cei din jurul nostru și cu cei foarte apropiați nouă, și el are această maturitate de a ne înțelege și a face împreună această poveste, că mereu ne amintim de poveste. Îl avem alături de noi și pe Daniel Mustățea, acordeonistul nostru și prietenul nostru drag, îl avem și pe contrabasistul Nicolae Petrea și împreună creăm această poveste din Bucureștiul de odinioară.
I.V.: De ce taraf de oraș?
V.A.: În primul rând componența lui: vioară, pian, acordeon, contrabas, este o componență puțin inedită. Nu e taraful de tip tradițional, cu țambal, cu cobză, cu braci, cu vioară, taraful cu care noi suntem obișnuiți. Am vrut să îi creez o identitate. Împreună cu Miruna ne-am gândit și am zis: „Taraful de Oraș”. Și sună și frumos așa...
I.V.: Paradoxal.
V.A.: E un brand.
I.V.: E devreme să vă întreb care este următorul proiect?
M.I.: Nu!
V.A.: Nu! Te rog să vorbești despre ideea noastră cu festivalul.
M.I.: Vrem să facem un festival internațional dedicat muzicii interbelice. Ca și noi avem corespondenți, cum s-ar spune, în majoritatea țărilor Europei. În primul rând, anul viitor, vrem să aducem reprezentanți din Berlin, Berlinul interbelic, unde Georges Boulanger a fascinat întreaga audiență. Să ajungem la Paris, știm foarte bine și de expoziția de la Paris, unde a participat Maria Tănase. Mai mult decât atât, Ion Vasilescu a fost tradus la Paris, ceea ce este fascinant! „Vrei să ne întâlnim sâmbătă seara” s-a cântat în patru limbi: la Paris, la Viena, la New York și la Berlin! Deci iată, așadar, cum muzica noastră interbelică s-a auzit dincolo de hotarele țării, lucru care s-a pierdut. Vorbeam cu maestrul Moculescu și îmi spune: „Tu știi că în 1937 România a fost considerată țara cu cele mai frumoase tangouri din sud-estul Europei?” Iată, așadar, de ce ne dorim acest interbelic, pentru că el a existat, această muzică în marile orașe ale lumii. Bineînțeles, New York, nu mai vorbim de ce efervescență culturală și ce amploare a luat jazzul în New Yorkul interbelic, dar Berlin, Anglia, Paris, ne dorim să aducem anul viitor în București, să creăm un tot. Și Festivalul Internațional de Muzică Interbelică să aducă și să unească țările sub o singură umbrelă, a muzicii interbelice.
V.A.: Și o altă idee a mea, poate la fel de importantă, este să atingem și latura pedagogică. Mi-aș dori ca în viitor să susținem o serie de concerte în școlile de muzică din România, să prezentăm copiilor acest proiect, pentru că nu se știe, poate prin cele câteva zeci de elevi vom găsi o viitoare Maria Tănase sau un viitor Grigoraș Nicu, dar dacă nu le prezinți această muzică, această poveste, această lume, dacă nu îi ajuți să intre în această lume, nu ai cum să ajungi acolo. Acesta ar fi un proiect al nostru de suflet, pe latură pedagogică.
I.V.: Miruna, mai întâi, mulțumesc mult pentru prezența la podcastul meu, și vă doresc succes pentru acest proiect și următoarele, și într-adevăr, să găsim o nouă Maria Tănase. În final, o nouă poveste din Bucureștiul de odinioară!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
