Val de arestări în Israel

Israel
Israel

Peste 20 de membri ai Hamas care pregăteau atentate împotriva unor ţinte israeliene au fost arestaţi în nordul Cisiordaniei ocupate.

Peste 20 de membri ai Hamas care pregăteau atentate împotriva unor ţinte israeliene au fost arestaţi în nordul Cisiordaniei ocupate şi celula lor a fost destructurată, a anunţat duminică serviciul de securitate israelian, Shin Beth, transmite AFP. 

Ei aparţineau, potrivit unui comunicat al Shin Beth, unei celule active între octombrie 2017 şi destructurarea ei de forţele de securitate în aprilie 2018 şi ai cărei membri erau în majoritate originari din Nablus, oraş din nordul Cisiordaniei, teritoriu israelian ocupat de Israel.  "Am efectuat arestări şi am neutralizat explozivi care urmau să fie utilizaţi contra unor ţinte israeliene", le-a declarat jurnaliştilor comandantul Guy Rousso, un ofiţer al armatei israeliene care a luat parte la această operaţiune. 

"Printre altele, într-o locuinţă dintr-un stat palestinian din apropiere de Nablus, am descoperit o bombă (...) pregătită pentru a fi utilizată", a adăugat ofiţerul. Între Israel şi Hamas, mişcare islamistă aflată la putere în Fâşia Gaza - la câteva zeci de kilometri de Cisiordania -, au avut loc trei războaie cu începere din 2008. 

Arestările au fost efectuate în Cisiordania ocupată, administrată de Autoritatea Palestiniană - condusă de Mahmoud Abbas - şi adversară a Hamas. "Aceste arestări demonstrează încă o dată dorinţa şi eforturile depuse de Hamas pentru a crea infrastructuri teroriste cu scopul de a comite atentate în Israel", a afirmat un oficial cu rang înalt din cadrul Shin Beth. "Am evitat o serie de atentate grave, ceea ce a permis să salvăm vieţi omeneşti", a mai spus sursa.

Vezi şi:H.D. Hartman: Serbia, noua perlă a Chinei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel