USR Iași, gata de alianță cu PNL pentru alegeri

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

USR Iași este gata de alianță cu PNL pentru alegeri.

Liderii USR Iaşi spun că vor să facă alianţă cu PNL Iaşi la alegerile locale din 2024. Anunțul a fost făcut astăzi în cadrul unei conferinţe de presă. Condiția acestora este susţinerea unui candidat stabilit de USR pentru Primăria Iaşi, şi a unui candidat liberal pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean.

Senatorul USR Marius Bodea a declarat că formaţiunea din care face parte este pregătită să facă o alianţă la localele din 2024 cu PNL, condiţia fiind ca liberalii să renunţe la primarul Mihai Chirica şi la preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, din cauza dosarelor penale.

"Suntem dispuşi să facem o alianţă de dreapta"



"Noi ştim foarte bine ce a adus administraţia PSD municipiului Iaşi în toţi aceşti ani de la Revoluţie încoace. Şi vreau să facem o comparaţie cu oraşele din Vest, care s-au dezvoltat mult mai rapid. Au avut un ingredient comun: nu au avut niciodată administraţie PSD. Noi avem astăzi un pesedist importat de PNL, care s-a dovedit ca toţi ceilalţi pesedişti din Moldova, plin de bube de corupţie.

Propunerea noastră onestă către PNL este că dacă doresc într-adevăr ca Iaşiul să aibă o administraţie de dreapta, serioasă, care să ne ducă şi pe noi la nivelul oraşelor care s-au dezvoltat frumos, atunci să scape de cei doi penali din fruntea administraţiei ieşene, de Mihai Chirica şi Costel Alexe, să îşi facă curăţenie şi printre cei care mai au probleme de integritate şi suntem dispuşi să facem o alianţă de dreapta", a declarat senatorul USR Marius Bodea.

Marius Bodea: Propunem să avem candidaţi comuni pentru a avea o administraţie concretă



Marius Bodea a mai spus că în opinia sa la alegerile locale USR ar trebui să stabilească candidatul la Primărie iar PNL să aibă candidatul la Consiliul Judeţean.

"Propunem să avem candidaţi comuni pentru a avea o administraţie concretă. Este o propunere onestă. Ştim foarte bine că în toate sondajele singura persoană care poate schimba administraţia locală sunt eu, la nivelul municipiului Iaşi, iar colegii de la PNL dacă doresc să câştige iar preşedinţia CJ Iaşi, şi să nu avem iar o administraţie pesedistă falimentară, să vină cu o propunere a unui om cu integritate", a declarat Marius Bodea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel