Încă un parlamentar român şi-a exprimat dezacordul cu stilul politic al lui Dragnea, după Sorin Moisă.
Europarlamentarul Cătălin Ivan, membru PSD, a scris recent pe pagina sa de socializare că "Liviu Dragnea este exponentul" statului paralel, iar membrii partidului ar putea fi nevoiţi să lupte impotriva liderului.
"Am văzut rezoluţia partidului din care fac parte şi, ca orice membru de partid, am citit-o cu tristete şi dezamăgire. Liviu Dragnea şi cei din jurul sau sunt tot mai rupţi de realitate. PSD este deturnat cu bună ştiinţă de la scopul său real, de partid de stânga, şi este târât într-o luptă cu un duşman imaginar, un rău general care vine de undeva, din afară dar şi din ţară, de la servicii, de la multinaţionale, de la bănci, de la ambasade, de oriunde mai puţin de la conducerea partidului. Membrii de partid trebuie să fie convinşi că, deşi nu este clar cu cine şi pentru ce luptă, miza este uriaşă, iar generaţiile viitoare le vor fi recunoscătoare."
România, sărăcită de multe miliarde
"În realitate, statul paralel chiar există şi este uşor de identificat. Nu cred însă că Liviu Dragnea cere PSD-ului să lupte cu el din moment ce tocmai Liviu Dragnea este exponentul cel mai notoriu al acestui stat paralel. Vorbim de acei câţiva politicieni şi funcţionari publici, extrem de bogaţi, lucrători toată viaţa lor la stat, membri ai unor retele transpartinice de tip mafiot menite să fure miliarde de euro din banii publici, să treacă după bunul plac proprietăţi ale statului în domeniul privat, în proprietatea lor.
România a fost sărăcită de multe miliarde de euro în doar câţiva ani de zile. Afacerile lui Liviu Dragnea cu oamenii lui Traian Băsescu fix în anul 2009 când PSD era în luptă electorală directă cu acesta spun multe despre agenda ascunsă a actualului lider social democrat." a mai punctat europarlamentarul.
[citeste si]
"Dragnea, putred de bogat"
"Da, există statul paralel. Numai că statul paralel este însuşi Liviu Dragnea, un om putred de bogat, cu o avere pe care nu va putea niciodată s-o justifice, şi care mimează, cu destul talent, grija pentru săraci.
În Teleorman şi acum în România, săracii devin tot mai saraci în timp ce afacerile lui Vâlcov şi Dragnea prosperă.
Cum ar fi ca membrii PSD să decidă să lupte cu adevarat împotriva statului paralel? Unde se va mai ascunde atunci Liviu Dragnea?", a scris europarlamentarul pe pagina sa de facebook Cătălin Ivan.
* intertitlurile aparţin redacţiei
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News