Ucraina, sub alertă de raid aerian, la câteva ore după încheierea încetării focului anunțată de Putin

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Ucraina s-a aflat din nou sub alertă de raid aerian, la câteva ore după încheierea încetării focului anunțată de Vladimir Putin.

Ucraina a emis alerte de raid aerian la Kiev şi în jumătatea de est a ţării în noaptea de duminică spre luni, în timp ce explozii au zguduit oraşul Mikolaiv (sud-est), transmite Agerpres. S-a întâmplat la doar câteva ore după ce încetarea focului de o zi declarată de preşedintele rus Vladimir Putin s-a încheiat, potrivit Reuters.

De altfel, Kievul şi Moscova s-au acuzat reciproc de mii de atacuri care au încălcat armistiţiul despre care Kremlinul a indicat duminică că nu va fi prelungit.

Washingtonul a declarat că ar saluta o prelungire a armistiţiului, iar preşedintele Volodimir Zelenski a reiterat de mai multe ori disponibilitatea Ucrainei de a întrerupe loviturile pentru 30 de zile în acest război.

Vladimir Putin nu vrea încetarea focului pentru 30 de zile



Totuși, Vladimir Putin, care a lansat invazia Rusiei în Ucraina în februarie 2022 şi care a ordonat sâmbătă oprirea tuturor activităţilor militare de-a lungul liniei frontului până duminică la miezul nopţii, ora Moscovei (21:00 GMT), nu a dat ordin ca încetarea focului să fie prelungită.

"Nu există alte ordine", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia rusă de presă de stat TASS, întrebat dacă încetarea focului ar putea fi prelungită.

Unele regiuni din estul Ucrainei au fost sub alertă de raid aerian începând cu câteva minute după miezul nopţii de luni, potrivit datelor forţelor aeriene ucrainene, alertele extinzându-se treptat spre regiunile din centrul ţării.

"Îi îndemnăm pe locuitorii oraşului să meargă imediat în cele mai apropiate adăposturi şi să rămână acolo până la încetarea alertei", a declarat administraţia militară a Kievului într-o postare pe reţelele sociale la ora locală 04:41 (0141 GMT).

Mai multe explozii au zguduit oraşul-port ucrainean Mikolaiv, a anunţat primarul Oleksandr Senkevici pe aplicţia Telegram. El nu a precizat însă dacă a fost vorba de sisteme de apărare antiaeriană în funcţiune sau dacă atacurile aeriene ruseşti au atins vreo ţintă.

De Paște, Ucraina a raportat aproape 3.000 de încălcări ale încetării focului de către Rusia



Deşi duminică nu au existat alerte de raid aerian în Ucraina, forţele ucrainene au raportat aproape 3.000 de încălcări ale încetării focului de către Rusia, cele mai puternice atacuri şi bombardamente fiind observate pe linia frontului în sectorul Pokrovsk, a declarat Zelenski în cursul nopţii trecute.

Regiunea rusă Voronej, la graniţă cu Ucraina, a fost, de asemenea, sub alertă de raid aerian timp de două ore în cursul nopţii de duminică spre luni, a declarat guvernatorul regiunii pe Telegram.

Ministerul rus al Apărării a comunicat duminică că forţele ucrainene au tras de 444 de ori asupra poziţiilor ruse şi că a contabilizat peste 900 de atacuri ucrainene cu drone, afirmând, de asemenea, că au existat morţi şi răniţi în rândul populaţiei civile.

Reuters nu a putut verifica independent aceste informaţii din surse independente.

Donald Trump, gata să se retragă din eforturile de pace



Preşedintele american Donald Trump, care vrea să încheie un acord de pace de lungă durată, s-a arătat optimist duminică, afirmând că "speră" că cele două părţi vor ajunge la un acord "în această săptămână" pentru a pune capăt conflictului.

Trump şi secretarul său de stat, Marco Rubio, au declarat vineri că Statele Unite se vor retrage din eforturile de pace dacă nu vor exista semne clare de progres "în curând". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel