Tulcea: Medicii au început monitorizarea cazurilor de gripă din judeţ

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Tulcea a început monitorizarea cazurilor de gripă şi infecţii acute ale căilor respiratorii pentru a preveni apariţia unor probleme de sănătate publică în acest sezon rece, a declarat marţi, pentru AGERPRES, directoarea instituţiei, Mihaela Nicolau. 

'Săptămânal, medicii de familie ne informează cu privire la suspiciunile de gripă şi la cazurile de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare. Până în prezent, am primit 690 de doze de vaccin antigripal care au fost acordate personalului medical', a mai spus directoarea Nicolau. Ministerul Sănătăţii a repartizat DSP Tulcea 20.580 de doze gratuite de vaccin antigripal, potrivit sursei.

'O a doua tranşă de vaccinuri, respectiv 6.860 de doze, urmează să ajungă la Tulcea după data de 20 octombrie', a menţionat directoarea DSP. Ea a mai spus că vaccinurile antigripale gratuite acordate de Ministerul Sănătăţii sunt destinate categoriilor de persoane cu gradul cel mai mare de expunere la virusul gripal, printre care personalul medical, persoanele care suferă de boli cronice, cardiace, respiratorii şi de diabet zaharat, gravidele, persoanele cu vârste mai mari de 65 de ani şi cele instituţionalizate.

Potrivit DSP, vaccinarea în fiecare toamnă reduce foarte mult riscul de îmbolnăvire, perioada ideală de vaccinare fiind mijlocul toamnei. În sezonul rece 2018-2019, DSP Tulcea a primit 14.170 de doze de vaccin antigripal de la ministerul de resort, iar medicii din judeţ au înregistrat 35 de cazuri de gripă, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel