Trump, rugat de președinți și cetățeni să le rezolve problemele cu Putin

Trump si Putin
Trump si Putin

Preşedintele columbian, Juan Manuel Santos, i-a cerut sâmbătă lui Donald Trump, să stea de vorbă cu preşedintele rus Vladimir Putin şi să-l convingă să renunţe să mai sprijine regimul preşedintelui venezuelean Nicolás Maduro.

Acesta postat pe Twitter rugamintea pentru șeful administrației americane. 'Pentru a contribui la soluţionarea crizei din Venezuela, îi cer preşedintelui Trump să-i solicite lui Putin să înceteze să mai sprijine regimul Maduro', a scris Santos pe contul său. Scopul acestui apel, a explicat Santos, este ca Venezuela 'să poată renaşte din propria cenuşă şi să redevină o democraţie, ca o ţară frumoasă ce este, pentru ca venezuelenii să-şi recapete libertatea'.

Acesta nu este singurul apel adresat lui Trump înaintea întâlnirii de luni cu Putin. Unul dintre fiii lui Dawn Strugess, decedată la 8 iulie din cauza agentului neurotoxic Noviciok, i-a cerut duminică preşedintelui Trump să discute această chestiune cu omologul său rus. Exan Hope, în vârstă de 19 ani, vrea ca 'asasinul sau asasinii' mamei sale 'să primească ceea ce merită', potrivit unor declaraţii citate de cotidianul britanic Sunday Mirror, preluat de EFE. 'Nu sunt de acord cu politicile lui Donald Trump şi nu-l voi susţine niciodată, dar mi-ar plăcea să discute despre cazul mamei mele cu preşedintele rus. Avem nevoie să se facă dreptate pentru mama mea', a spus tânărul.

Dawn Strugess, în vârstă de 44 de ani, şi partenerul ei Charlie Rowley, în vârstă de 45 de ani, au fost otrăviţi cu Noviciok la 30 iunie în localitatea Amesbury (Anglia). Rowley se află în continuare în spital în stare gravă, însă Strugess nu a supravieţuit efectelor otrăvii, fabricată de Uniunea Sovietică între anii 1970 şi 1980. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel