Trump, moment amuzant. Ironizat de un fost adversar

Președintele american, Donald Trump, a devenit din nou ținta ironiilor online după ce a băut câteva înghițituri de apă într-o manieră neîndemânatică, în timp ce susținea un discurs. Înregistrarea video a acestui moment a devenit virală pe rețelele de socializare și, în același timp, a oferit "o frumoasă revanșă" senatorului Marco Rubio, relatează jurnaliștii de la huffingtonpost.fr.

Între declarații despre Coreea de Nord și China, rostite în timpul alocuțiunii sale de miercuri, 15 noiembrie, Donald Trump a avut nevoie de o pauză de câteva secunde pentru a-și recăpăta respirația și a băut, într-o manieră considerată neîndemânatică, puțină apă dintr-o sticlă, oferindu-i astfel senatorului american Marco Rubio ocazia de a-și savura revanșa.

"Nu există apă aici", a spus președintele american în mijlocul discursului său, care a durat aproape o jumătate de oră. Donald Trump a căutat o sticlă cu apă în partea stângă a pupitrului său de la Casa Albă. După ce un jurnalist i-a semnalat locul în care se găsea aceasta, Donald Trump a descoperit sticla în cealaltă parte a pupitrului.

Timp de câteva secunde, președintele american, care părea obosit după turneul lui asiatic de 12 zile, și-a întrerupt discursul pentru a sorbi câteva înghițituri din sticla cu apă.

Donald Trump în alegerile primare ale Partidului Republican, a avut astfel ocazia de a-l tachina pe președintele american.

[citeste si]

Marco Rubio a fost el însuși protagonistul unui episod insolit în 2013 atunci când a vorbit, în direct, la televiziune, despre discursul anual rostit de Barack Obama referitor la starea națiunii. Politicianul republican, pierzându-și suflul, s-a grăbit să bea o gură de apă, într-o manieră mai degrabă stranie, la mijlocul discursului său.

"Se aseamănă, dar trebuie să mai lucrezi asupra formei. Trebuie să o faci dintr-o singură mișcare, cu ochii care nu părăsesc niciodată camera de filmat. Însă nu e rău pentru o primă încercare", a ironizat senatorul republican pe Twitter, după încheierea discursului rostit de Donald Trump, relatează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel