Torţa olimpică de la Tokyo va scoate în evidenţă reconstrucţia de la Fukushima

Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

Participanţii la startul ştafetei torţei olimpice a Jocurilor de la Tokyo speră ca aceasta să scoată în evidenţă eforturile de reconstrucţie de la Fukushima. 

Startul ştafetei torţei olimpice va fi dat simbolic joi la circa 20 de kilometri de centrala nucleară avariată de la Fukushima. Catastrofa de pe 11 martie 2011 s-a soldat cu aproape 18.500 de morţi şi de dispăruţi, mai ales în tsunami. Oraşe întregi din departamentul Fukushima nu au mai putut fi locuite din cauza radiaţiilor, iar zeci de mii de oameni au fost strămutaţi.

După zece ani, reconstrucţia este departe de a se fi încheiat, dar participanţii la ştafeta torţei olimpice, amânată un an din cauza pandemiei de Covid-19, la fel ca Jocurile, cred că evenimentul va putea arăta întregii lumi progresele realizate.

"Văzut de departe, timpul pare că s-a oprit la Fukushima, dar cred că părerea oamenilor se va schimba când vor vedea spectatori pe tot traseul precum şi pasiunea alergătorilor", a declarat Hanae Nojiri, prezentatoarea unei televiziuni locale şi participantă la ştafetă.

Pandemia a schimbat planurile



Pandemia, care îi va împiedica pe spectatorii străini să asiste la Jocurile din această vară, i-a obligat pe organizatori să reducă amploarea festivităţilor din jurul torţei olimpice la Fukushima şi să nu permită accesul publicului la ceremonia de deschidere şi la prima parte a ştafetei.

Măsuri sanitare stricte vor fi aplicate pe întreg traseul, ce va fi străbătut de circa 10.000 de alergători în tot arhipelagul japonez.

Spectatorii vor putea sta la marginea drumului, dar nu vor avea dreptul să-i aclame pe participanţi, iar organizatorii au avertizat că ar putea elimina unele secţiuni dacă se va aduna prea multă lume.

"Oamenii de aici aşteaptă asta cu nerăbdare, iar unii vor dori să vină să vadă de aproape", a spus Yumiko Nishimoto, o participantă, ce recunoaşte că încearcă "sentimente contradictorii" în faţa acestor restricţii. "Mă întreb dacă organizatorii nu ar fi putut face un efort, ţinând cont că evenimentul are loc în aer liber", a adăugat ea, subliniind că numărul de infectări este mult mai scăzut decât cel înregistrat la Tokyo.

Organizatorii şi autorităţile japoneze vor să facă din aceste JO "Jocurile reconstrucţiei" şi laudă impactul pozitiv asupra regiunii.

Radiaţiile interzic accesul în anumite zone



Din cauza radiaţiilor, rămâne însă interzis accesul în unele zone, reprezentând circa 2% din suprafaţa departamentului, iar comunităţile luptă să se reconstruiască.

"Ştafeta va trece aproape de aceste locuri unde lumea nu poate reveni, şi nu putem ascunde asta. Asta e realitatea şi trebuie să înţelegem. Mulţi locuitori trăiesc cu zâmbetul pe buze şi merg înainte, iar eu vreau ca lumea să vadă asta", a spus doamna Nojiri.

Canadianul William McMichael, care predă la universitatea din Fukushima şi locuieşte aici din 2007, este şi el dornic să fie schimbat felul în care este văzută această regiune, unde după catastrofă a contribuit la venirea mai multor studenţi străini.

"Atunci era o prăpastie uriaşă între ce se spunea în toată lumea despre Fukushima şi ce se întâmplă cu adevărat aici", a remarcat McMichael.

Fukushima va găzdui întrecerile olimpice de baseball şi softball, în timpul cărora atenţia întregii lumi se va îndrepta asupra departamentului.

După zece ani, "Fukushima s-a ridicat", constată Hanae Nojiri, care speră că "această atitudine pozitivă" va oferi lumii o rază de speranţă în faţa crizei sanitare fără precedent.

Jocurile Olimpice de la Tokyo vor avea loc în perioada 23 iulie - 8 august, urmate de Jocurile Paralimpice, programate între 24 august şi 5 septembrie, scrie Agerpres. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy