Teodorovici, anunț despre majorarea salariilor cu 100 de lei

Mihai Fifor, Viorica Dăncilă și Eugen Teodorovici FOTO AGERPRES
Mihai Fifor, Viorica Dăncilă și Eugen Teodorovici FOTO AGERPRES

Preşedintele executiv al PSD, Eugen Teodorovici, a declarat vineri, la Timişoara, că majorarea salariilor cu 100 de lei era unul dintre obiectivele guvernării PSD până în anul 2020 şi s-ar putea regăsi în reducerea contribuţiilor.

'Doamna Viorica Dăncilă a spus că noi am avut ca promisiune în programul de guvernare majorarea salariului cu 100 de lei. Facem hotărâre (de guvern, n.r.), avizăm în ministere şi aşteptăm de la Ministerul Justiţiei să ne spună dacă se poate. Această măsură creează un cost al muncii pentru angajatori. Dar efectul ei ne dorim să nu se regăsească la angajator, ci să trecem la reducerea de contribuţii. Pentru noi (PSD, n.r.) era un obiectiv ca până în 2020 să scădem contribuţiile şi atunci câştigă şi angajatul şi angajatorul. Colegii liberali au spus că vor aduce din zona gri şi neagră bani la buget', a afirmat Eugen Teodorovici.

Răspunzând unei întrebări a presei, ministrul demis a adăugat că estimarea de 30-40% a 'economiei gri' nu este neapărat realistă, întrucât în statele din Europa, deci şi în România, 'pentru produsele din gospodării Comisia ia în calcul TVA neîncasat. Dacă dăm la o parte aceste produse, atunci România nu se mai află pe aceeaşi poziţie în clasament'. Eugen Teodorovici a menţionat că o situaţie similară se regăseşte şi în ceea ce priveşte raportarea cifrelor abandonului şcolar din România. 'Suntem la 17% faţă de 12% cât este media europeană, dar mulţi dintre copiii români sunt plecaţi în afara ţării, cu părinţii şi merg acolo la şcoli', a precizat Eugen Teodorovici, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel