Tăriceanu, vizită externă. Unde pleacă preşedintele Senatului

O delegaţie condusă de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, se va afla în vizită oficială la Seul, în perioada 12 - 17 noiembrie, la invitaţia preşedintelui Adunării Naţionale a Republicii Coreea, Moon Hee-sang. 

Deplasarea a fost aprobată în şedinţa Biroului permanent de luni. Potrivit Memorandumului intern, vizita are loc sub auspiciile sărbătoririi a zece ani de la semnarea Parteneriatului Strategic şi are ca obiectiv dezvoltarea cooperării parlamentare. În acest sens, preşedintele Senatului va fi însoţit de reprezentanţi ai tuturor grupurilor politice din această Cameră. 

Totodată, vizita îşi propune să contribuie la impulsionarea relaţiilor economice româno-coreene şi include o importantă delegaţie de oameni de afaceri şi reprezentanţi ai unor consilii judeţene care dispun de parcuri industriale, cu scopul atragerii de investiţii, inclusiv în contextul relocării firmelor coreene post Brexit. 

Vizita este prevăzută în Programul acţiunilor de relaţii externe ale Senatului

Partea coreeană va suporta cheltuielile de cazare pentru opt membri ai delegaţiei oficiale române, iar membrii delegaţiei oamenilor de afaceri şi reprezentanţii consiliilor judeţene vor suporta personal costurile aferente deplasării, conform sursei citate. Din delegaţie mai fac parte Nicolae Avram (PSD), preşedintele Grupului parlamentar de prietenie România - Republica Coreea, Gheorghe Marin (PSD), membru în acest grup, Daniel-Cătălin Zamfir, liderul grupului ALDE, Ioan Cristina (PNL), Fejer Laszlo-Odon, viceliderul grupului UDMR, George-Nicolae Marussi (USR). 


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel