Țara din Balcani care va introduce ziua de lucru de 7 ore, după ce a crescut deja pensia minimă și salariul mediu

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

O țară europeană este aproape de o decizie privind introducerea zilei de lucru de şapte ore.

Guvernul muntenegrean este aproape de o decizie privind introducerea zilei de lucru de şapte ore în ţară, transmite Agerpres. Modelul luat în considerare de Muntenegru este de aşteptat să satisfacă atât angajatorii din țară, cât şi sindicatele, a declarat vineri prim-ministrul Milojko Spajic, citat de agenţia croată de presă HINA.

Premierul a anunţat consultări ample cu partenerii sociali pentru săptămâna următoare, timp în care, a spus el, versiunea finală a reformei va fi ajustată.

Spajic a explicat că scopul este realizarea unei reforme majore a muncii în ţară prin consultări ample, cu scopul de a îmbunătăţi viaţa cetăţenilor şi de a asigura "mai mult timp pentru familie, precum şi o muncă mai eficientă şi mai productivă".

Totuşi, Uniunea angajatorilor din Muntenegru (UPCG) susţine că nu sunt întrunite condiţiile pentru trecerea la o zi de lucru de şapte ore, o problemă fiind deficitul cronic de forţă de muncă. În schimb, Uniunea sindicatelor libere a afirmat că este de înţeles rezistenţa din partea sectorului de afaceri, dar Muntenegrul trebuie să avanseze în această direcţie.

Guvernul muntenegrean a crescut deja pensia minimă și salariul mediu



Introducerea unei zile de lucru de şapte ore este una dintre promisiunile preelectorale ale mişcării Europa Acum a lui Spajic, al cărui guvern populist a îndeplinit deja promisiunile de creştere a pensiei minime la 450 de euro şi a salariului mediu la 1.000 de euro.

Criticii premierului susţin că aceste creşteri sunt nerealiste şi dăunătoare bugetului muntenegrean şi au avertizat că există riscul unui deficit semnificativ până la sfârşitul anului, având în vedere că majorările salariale au fost aplicate prin reducerea taxelor pe care angajatorii sunt obligaţi să le plătească la bugetul de stat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel