Tânăr prins cu o jumătate de kilogram de substanțe interzise, arestat preventiv pentru 30 de zile

Tânăr prins o jumătate de kilogram de substanțe interzise, arestat preventiv pentru 30 de zile. FOTO: Politia de Frontiera
Tânăr prins o jumătate de kilogram de substanțe interzise, arestat preventiv pentru 30 de zile. FOTO: Politia de Frontiera

Un tânăr din Maramureș, prins cu droguri de mare risc, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus au oprit în trafic un autoturism condus de către un tânăr maramureșean de 26 de ani, în care au descoperit două pungi care conțineau o substanță de culoare alb cristalină, susceptibilă a fi substanță interzisă, respectiv peste 500 de grame drog de mare risc 3-CMC cu o valoare de piață de aproximativ 53.000 de lei, pe care intenționa să o comercializeze. De asemenea, în autoturism a mai fost descoperit  un cântar de mare precizie, precum și suma de 4.500 euro.

”Un echipaj mobil din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a oprit pentru control pe o stradă din localitatea Vișeu de Jos, un autoturism marca Dacia înmatriculat în România condus de un cetățean român, în vârstă de 26 de ani, domiciliat pe raza județului Maramureș.

În urma unui control efectuat asupra autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit două pungi care conțineau o substanță alb cristalină, una ascunsă în ușa din față stânga, iar cea de-a doua în zona schimbătorului de viteze, precum și un cântar de mare precizie, în ambele pungi fiind vorba de peste 500 de grame, posibil substanţă interzisă de la consum. Conducătorul auto a declarat că nu știe ale cui sunt pungile cu substanțele respective”, se arată în comunicatul de presă al Poliției de Frontieră.

Totodată, substanța a fost ridicată, ambalată, sigilată și transmisă către Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Maramureș în vederea continuării cercetărilor.

Tânărul, reținut pentru o lună

”Tot sâmbătă, în baza unui mandat emis de Tribunalul Maramureș, polițiștii de frontieră împreună cu reprezentanți ai SCCO Maramureș au efectuat o percheziție la domiciliul maramureșeanului, ocazie cu care au mai ridicat alte pliculețe cu reziduri din aceeași substanță, precum și alte două cântare de mare precizie.

În cauză, se efectuează cercetări în baza delegărilor procurorului de caz din cadrul DIICOT - Biroul Teritorial Maramureș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, faptă prevăzută de Legea 143/2000.

De asemenea, în urma probatoriului administrat de procurorul de caz din cadrul  D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Maramureș, a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele maramureșeanului. La data de 30.07.2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalul Maramureș a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile”, se mai arată în comunicatul menționat.

Citește și: Traficanți de droguri, reținuți în Prahova. Au fost ridicate 1,2 kg de canabis

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel