Ştefănescu, audiere DNA: "Singurul care a scăpat am fost eu"

Codrin Ştefănescu
Codrin Ştefănescu

Codrin Ştefănescu a declarat, luni, că a fost audiat ca martor la DNA, dar nu i s-a comunicat nici cauza, nici dosarul.

Codrin Ştefănescu, secretarul general adjunct al PSD, a declarat că audierea sa nu a avut niciun "fundament solid". El a fost chemat la DNA pentru a fi audiat ca martor, dar nu i s-a comunicat nici cauza, nici dosarul.

Ştefănescu spune că, la circa 45 de minute după declaraţia sa făcută joia trecută, prin care i-a solicitat demisia din funcţie a liderului PNL, Ludovic Orban, în urma plângerii penale depusă împotriva premierului, a primit un telefon de la DNA, pentru a fi chemat luni la audieri. El a adăugat că nici după aceste audieri nu ştie despre ce dosar este vorba şi nici speţa în care este considerat martor de către DNA şi a acuzat că "vânătoarea social-democraţilor din partea 'statului paralel' continuă".

Am primit un telefon de la DNA

"Vânătoarea vizavi de PSD continuă foarte dur şi foarte înflăcărat din partea "statului paralel". Curg plângerile penale vizavi de miniştri, primul ministru, membrii conducerii PSD la nivel central şi local - toate într-un amalgam susţinut foarte ferm de către PNL, cu Orban şi Iohannis. Joi, după ce domnul Orban a făcut celebra plângere penală pentru "trădare de ţară" împotriva primului ministru şi a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea - plângere care a şocat presa internaţională - caz unic în analele democraţiei UE de la înfiinţare, am avut o declaraţie prin care cer inclusiv demisia lui Orban, pentru că gestul său vulnerabilizează România ca imagine şi din punct de vedere al investiţiilor străine, lucru care în momentul de faţă se vede şi pe piaţa de capital. Suntem într-o cădere continuă de joi, din cauza declaraţiei lui Orban şi a acestei aberaţii susţinute chiar prin tăcere de către Iohannis. După ce declaraţia mea a apărut public, şi am explicat de ce trebuie urgent să-şi dea demisia, la vreo 40 - 45 de minute distanţă am primit un telefon de la DNA prin care am fost informat aşa brusc că am devenit martor într-un dosar. Nu mi s-a comunicat nici despre ce dosar este vorba, nici martor la ce, dar am fost chemat la audieri", a detaliat Codrin Ştefănescu.

El a mai precizat că ceea ce s-a spus "pe surse" în legătură cu audierea sa la DNA nu este adevărat, pentru că nu a fost chemat pentru dosarele Belina sau Tel Drum şi nici nu i s-a sugerat să facă vreun denunţ, fiind întrebat doar despre o întâlnire la care au fost prezenţi mai mulţi colegi de partid.

Singurul care a scăpat până acum

"Am fost întrebat strict vizavi de lucrul la care spun ei că am fost martor, respectiv la o întâlnire pe care am convocat-o eu la mine la mine acasă, o discuţie colegială la o cafea. Şi am realizat că această chemare a mea nu are un fundament solid, adică cu declaraţia mea sau fără, în acest dosar, nu ştiu dacă se schimbă ceva petrecut cu ani de zile în urmă. (...) Am realizat că această chemare a mea a fost făcută pentru a închide listing-ul complet la PSD. Până astăzi, singurul care a scăpat de chemarea şi audierea la DNA (...) am fost eu. Începând de astăzi, lista e completă sută la sută, deci aceasta instituţie se poate lăuda că la nivelul conducerii centrale a PSD sută la sută au fost chemaţi, anchetaţi sau analizaţi lideri, inclusiv cei din conducerile judeţene ale partidului. În momentul de faţă întreaga conducere a PSD a trecut într-o formă de anchetă de către statul paralel. În concluzie, pot afirma că metodele şi modul în care suntem şicanaţi nu fac altceva decât să ne întărească ideea că trebuie să luptăm până la capăt pentru a modifica legi, atitudini şi anumite articole legislative, astfel încât să reintroducem în România democraţia, normalitatea şi firescul, pentru că se întâmplă acum este total lipsit de orice normalitate şi de firesc", a arătat secretarul general adjunct al PSD.

Vezi şi: Ingrid Mocanu - Ionel Dancă, scandal monstru la România TV. Codrin Ștefănescu a intervenit

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy