Spații de carantină pentru suspecții de coronavirus, într-un liceu din Galați

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Autoritățile din Galați au amenajat spații de carantină pentru suspecții de Coronavirus într-un liceu.

Într-un liceu din oraș au fost organizate spații de carantină pentru persoanele care se întorc din China și au intrat în contact cu persoane bolnave. Este vorba despre câteva camere din căminul unei școli care vor fi folosite de persoanele indicate de autoritățile medicale.

Prefectura Galați, Inspectoratul Școlar Județean și Direcția de Sănătate Publică Galați au decis să amenajeze un spațiu de carantină pentru persoanele care ajung la Galați venind din China. În total sunt cinci camere cu 20 de paturi care au toate condițiile, inclusiv acces la un cabinet medical, dintr-un liceu din orașul Galați.

Anunțul făcut de reprezentanții Prefecturii Galați

„Ca urmare a solicitării primite de la Direcția de Sănătate Publică Galați, cu privire la identificarea unor spații în care să poată fi asigurată carantinarea persoanelor care se întorc din zonele afectate de infecția cu noul Coronavirus (persoane ce au intrat în contact cu pacienți infectați cu Coronavirus -2019-nCoV), Instituția Prefectului Galați în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Galați, a făcut demersuri pentru a găsi un spațiu care să corespundă normelor de igienă (apă potabilă, căldură, grupuri sanitare, curent electric) și a propus următoarea locație: Liceul Tehnologic General de Marină Nicolae Dumitrescu Maican Galați – 5 camere cu un număr de 20 de paturi (un izolator cu 6 paturi și baie proprie, o cameră cu 3 paturi și baie proprie, o cameră cu 2 paturi și baie proprie, o cameră cu 5 paturi, fără baie proprie) și un cabinet medical", a anunțat Prefectura Galați, într-un comunicat de presă.

17 persoane venite din China, în Galați

Potrivit datelor oficiale, de la apariția coronavirusului, în orașul Galați au venit, din China, 17 persoane.

Nici una nu a prezentat simptomele virusului, dar la recomandarea Direcției de Sănătate Publică, acestea au fost izolate la domiciliu. Începând de miercuri, cinci persoane au ieșit din perioada de carantină.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel