EXCLUSIV  Shinzo Abe, vizită în România. Ce i-ar fi CERUT Borza premierului Japoniei

Deputatul independent Remus Borza, cunoscut drept salvatorul Hidroelectrica, în prima ediție a emisiunii "Borza Analytica", de la DC News, a vorbit despre despre vizita istorică a lui Shinzo Abe, premierul Japoniei, în România.

Remus Borza a criticat faptul că Shinzo Abe a efectuat o vizită istorică în România, împreună cu o delegație de 17 președinți de mari companii, dar a găsit guvernul României ”închis”. Asemenea vizite sunt pregătite cu câteva luni înainte.
 
Remus Borza a precizat și ce i-ar fi solicitat el premierului Japoniei, dacă ar fi condus executivul român.
 
Răspunsul deputatului a fost categoric: ”consultanță, în primul rând. Noi suntem deficitari pe zona de know-how guvernamental. Atâta vreme cât în toate ministerele, în Executiv, noi avem doar lefegii și nu oameni care să vină din zona privată, cu spirit antreprenorial, rămânem doar cu persoane cu mentalitate de asistați, care așteaptă cât mai multe pomeni, măriri de salariile la cei care nu produc, ci doar plimbă hârtii, nu există o corelație între muncă și salarii.
 
(...)
 
Avem nevoie de consultanță, despre cum să administrezi corect și eficient o țară, de cum să muncești eficient. Noi vrem salarii ca afară, dar productivitatea muncii în România e de patru ori mai proastă decât media la nivel european”, a declarat Remus Borza la DC NEWS.
 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel