Serghei Lavrov avertizează dur țările NATO - Rusia va trata prezenţa avioanelor F-16 în Ucraina drept o ameninţare nucleară

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov

Șeful diplomației de la Moscova anunță că Rusia va trata prezenţa avioanelor F-16 în Ucraina drept o ameninţare nucleară.

 

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a avertizat joi că Rusia va considera prezenţa în Ucraina a avioanelor de vânătoare F-16, probabil la sfârşitul primului trimestru al anului 2024, o ameninţare în domeniul nuclear, transmite EFE.

'Am informat puterile nucleare - Statele Unite, Regatul Unit şi Franţa - că Rusia nu poate ignora capacitatea acestor avioane de a transporta arme nucleare. Nicio garanţie nu va ajuta aici', a apreciat şeful diplomaţiei ruse într-un interviu pentru ziarul Lenta.ru.

Lavrov a avertizat că, în plin război, armata rusă nu va sta să stabilească dacă fiecare aeronavă F-16 este echipată pentru lansarea sau nu de arme nucleare.

'Însuşi faptul apariţiei unor astfel de sisteme în Forţele Armate ale Ucrainei va fi considerat de noi drept o ameninţare a Occidentului în sfera nucleară', a subliniat ministrul.

Marţi, 11 ţări partenere ale Ucrainei au semnat un memorandum care defineşte condiţiile pentru pregătirea piloţilor ucraineni pe avioanele de luptă F-16.

Avioanele 'F-16 vor proteja cerul deasupra Ucrainei şi flancul estic al NATO. Forţele aeriene ucrainene sunt pregătite să ştie să le folosească cât mai curând posibil', a declarat ministrul apărării ucrainean, Oleksii Reznikov.

Antrenamentele, care vor dura între şase şi opt luni, vor începe la sfârşitul verii - august sau începutul lunii septembrie -, iar primele avioane de luptă occidentale F-16 vor fi livrate la Kiev spre sfârşitul primului trimestru al anului 2024, a anunţat ministrul de externe ucrainean, Dmitri Kuleba, la Radio Liberty.

Belgia, Canada, Danemarca, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Regatul Unit, România şi Suedia participă la coaliţia de pregătire a piloţilor ucraineni în folosirea avioanelor de vânătoare F-16, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel