SENTINŢĂ Orban: "România ar fi fost mult mai departe"

Ludovic Orban a amintit, după sentinţa de luni, că la începerea urmăririi penale s-a retras din toate funcţiile de conducere deţinute în partid şi în Camera Deputaţilor, precum şi din cursa electorală pentru Primăria Capitalei şi pentru Parlament.

"Toate aceste decizii le-am luat considerându-mă nevinovat şi pentru că aşa mi s-a părut normal, firesc, corect pentru orice democraţie, orice ţară şi societate în care există domnia legii. Am făcut lucrul acesta pentru că eu consider că nimeni nu este mai presus de lege, aşa cum spune Constituţia, şi pentru a fi judecat ca orice om obişnuit în ţara aceasta." a declarat liderul PNL.

"Nu am atacat DNA, nu am atacat sistemul de justiţie, nu m-aţi văzut cu bodyguarzi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu am făcut niciun miting în faţa DNA ca să protestez, nu am instrumentat nicio campanie de presă împotriva sistemului de justiţie din România, împotriva puterii judecătoreşti, împotriva parchetelor, dimpotrivă am făcut tot ceea ce trebuie să facă orice om normal. (...) Eu cred că normalitatea este ca oamenii politici să ofere un exemplu cetăţenilor, să aibă comportamente normale, fireşti într-o democraţie şi într-o ţară în care în spatele fiecărei funcţii publice trebuie să se ascundă o uriaşă responsabilitate." şi-a explicat Orban atitudinea sa politică.

România ar fi fost mult mai departe

Liberalul a susţinut că, dacă majoritatea liderilor politici s-ar fi comportat ca el, 'România ar fi fost mult mai departe'.

'Cred că nu mai trebuie călcată în picioare puterea judecătorească, independenţa justiţiei, trebuie lăsat sistemul de justiţie să se autoregleze, să îşi corecteze toate eventualele erori apărute pe parcurs, iar oamenii politici să nu intre cu bocancii în activitatea puterii judecătoreşti. Celelalte puteri ale statului să nu încerce să risipească posibilitatea puterii judecătoreşti de a face dreptate în societatea românească. (...) Practic, nu cred că oameni politici, şi în niciun caz Liviu Dragnea, Tăriceanu, Şerban Nicolae, Nicolicea, Iordache şi alţii, trebuie să facă ordine în sistemul juridic, că altfel ne vom trezi cu unul dintre ei călcând în picioare independenţa justiţiei', a susţinut liderul liberalilor.

[citeste si]

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a fost achitat luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul în care a fost judecat pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite. Decizia este definitivă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel