Şeful Gărzii Financiare susține că există o relaţie directă între salariile mici şi corupţia din instituţie

Garda_Financiara
Garda_Financiara

Comisarul General al Gărzii Financiare, Arpad Ladanyi, susţine că există o legătură directă între salariile reduse ale comisarilor şi gradul de corupţie din instituţie, iar aceste constrângeri bugetare ar explica şi "goana" după amenzi a angajaţilor, acestea fiind recompensate prin stimulente.

"În opinia mea există o relaţie directă între veniturile directe încasate de comisari şi gradul de corupţie din Garda Financiară. Cine nu constată această realitate, această relaţie, cred că este rupt de realităţile româneşti", a declarat miercuri Ladanyi, citat de Mediafax.

Oficialul Gărzii Financiare a arătat că anul trecut instituţia avea 1.339 de angajaţi, din care 1.076 ocupau funcţii de execuţie şi 130 de conducere, restul fiind personalul contractual.

Venitul mediu al unui angajat al Gărzii Financiare, incluzând stimulentele de performanţă, a fost în 2010 de 2.170 lei lunar, cea mai mică remuneraţie primită fiind de 1.173 lei, iar cea mai mare de 7.029 lei.

"Garda Financiară a făcut 1,3 controale pe zi pe echipă anul trecut, ceea ce înseamnă foarte mult, dar probabil multe dintre aceste controale au fost superficiale, scăpând esenţa, iar numărul foarte mare de sesizări penale a fost urmat de foarte puţine condamnări", a spus Ladanyi.

El a explicat calitatea slabă a sesizărilor penale prin lipsa consilierilor juridici în aproape jumătate din judeţe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel