Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre posibila retragere a lui Cătălin Cîrstoiu.
Bogdan Chirieac a a vorbit despre posibila retragere a candidatului PSD-PNL Cătălin Cîrstoiu din cursa electorală pentru Primăria Capitalei.
Analistul politic a fost întrebat la Antena 3 CNN dacă ar exista o strategie în spatele declarațiilor apărute în spațiul public în ultima vreme și dacă cei din coaliție nu îl susțin pe deplin pe Cătălin Cîrstoiu.
"Eu cred că onorabila coaliție a venit deschis să îl propună pe profesorul Cătălin Cîrstoiu. Ceea ce nu s-au gândit este că domnia sa nu are nicio treabă cu politicul, cu candidatura, nu pușcă în niciun punct de vedere. Acum că sunt probabil pe cale să ia o decizie privind retragerea domniei sale și impunerea unui alt candidat sau sprijinirea unui alt candidat care există deja, cum ar fi Cristian Popescu Piedone, ține de decizia politică.
Oricum, coaliția va digera greu o înfrângere a profesorului Cîrstoiu la București și o înfrângere la modul că nici măcar nu va fi vreo mare luptă cu unul dintre candidați, undeva la mare distanță pe locul 3. Nu știu, dacă e cazul să candideze doamna Firea, să candideze dânsa, dar în acel moment șansele sunt mici. Gândiți-vă că acolo se află și Cristian Popescu Piedone, eu îl cred când a spus că nu se mai retrage, și domnul Nicușor Dan, care are adepții lui. Ne place, nu ne place, asta este, e un grup de bucureșteni, o treime dintre noi, care îl acceptă în orice situație pe Nicușor Dan, deci situația electorală la București nu este deloc simplă", a declarat Bogdan Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu