Procesul în care fostul preşedinte republican al SUA, Donald Trump, este acuzat că ar fi păstrat ilegal documente confidenţiale după plecarea sa de la Casa Albă va fi lansat în luna mai anul viitor, a anunţat vineri judecătoarea însărcinată cu acest dosar, transmit agenţiile Reuters şi AFP.
Procesul se va deschide la tribunalul federal din Florida pe 20 mai 2024, a precizat judecătoarea Aileen Cannon. În total, 37 de capete de acuzare, printre care 'păstrare ilegală de informaţii de securitate naţională', 'obstrucţionare a justiţiei' şi ' mărturie mincinoasă', au fost formulate împotriva lui Trump în acest dosar, despre care fostul preşedinte crede că reprezintă un nou caz de instrumentalizare a justiţiei împotriva sa de către democraţii actualului preşedinte Joe Biden pentru a-l împiedica să candideze anul viitor împotriva acestuia din urmă.
Fostul preşedinte a pledat nevinovat în faţa tribunalului federal din Miami. Când şi-a încheiat mandatul prezidenţial, în ianuarie 2021, Trump a luat cu el cutii cu documente. Or, o lege din 1978 obligă preşedinţii SUA ca la încheierea mandatului să transmită Arhivelor naţionale documentele lor de lucru.
Procurorii au cerut începerea procesului în decembrie 2023, în timp ce avocaţii apărării au solicitat ca acesta să se desfăşoare după scrutinul prezidenţial de anul viitor. Procesul va începe astfel cu şase luni înaintea alegerilor prezidenţiale, pentru care Donald Trump şi-a prezentat deja candidatura la învestitura republicană, şi se va desfăşura în plină campanie pentru alegerile primare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu