REZULTATE PROVIZORII prezidențiale 2019. BEC respinge cererea Noricăi Nicolai

Copreşedintele Alianţei Electorale "Un Om" Norica Nicolai a adresat astăzi o solicitare Biroului Electoral Central, în vederea şedinţei acestui for, pentru înscrierea pe ordinea de zi și emiterea unei decizii cu privire la publicarea şi a rezultatelor provizorii de la alegerile prezidenţiale din 10 noiembrie 2019.

BEC a respins cererea Noricăi Nicolai. Biroul Electoral Central (BEC) a transmis, sâmbătă seară, legat de solicitarea Noricăi Nicolai, că rolul BEC este de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii 340/ 2004 şi nu de a reglementa altă modalitate de publicitate. Informaţiile referitoare la datele conţinute de procesele verbale ale secţiilor de votare se vor regăsi ca atare pe site-ul BEC, în urma fotografierii acestora.

VEZI AICI RĂSPUNSUL BEC.

Amintim că Norica Nicolai spunea că scopul acestei solicitări este de a stabili acelaşi nivel de transparență și vizibilitate privind publicarea datelor ca la alegerile europarlamentare. "Considerăm că în spiritul legii 370/2004, a recomandărilor Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa privind votul pentru alegerea Președintelui României, pentru a asigura un proces de vot și centralizare a acestuia corect și transparent, este nevoie ca aceste informații să fie publice. De asemenea, considerăm că în virtutea atribuțiilor legale, trebuie să solicitați Serviciului de Telecomunicații Speciale să procedeze la publicarea acestor date", se arăta în solicitarea trimisă de copreşedintele Alianţei Electorale "Un Om" Biroului Electoral Central.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel