Rex Tillerson: SUA, ajutor pentru Egipt

 SUA sprijină Egiptul în lupta sa contra grupării jihadiste Statul Islamic, a declarat luni, la Cairo, secretarul de stat american Rex Tillerson, care s-a pronunţat pentru desfăşurarea de alegeri libere şi corecte în ţara arabă nord-africană, transmite Reuters. 

Tillerson efectuează o vizită în Egipt, prima etapă a unui turneu diplomatic în Orientul Mijlociu care va mai cuprinde Kuweit, Liban, Iordania şi Turcia. 

Într-o conferinţă de presă comună cu ministrul de externe egiptean, oficialul american a spus că Washingtonul rămâne angajat faţă de realizarea unei păci durabile între israelieni şi palestinieni, în pofida deciziei preşedintelui american Donald Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului. 

Oficialul american a început acest turneu diplomatic pe fondul tensiunilor între Israel şi Siria, după ce recent un avion militar israelian F-16 a fost doborât de forţele antiaeriene siriene. 

Cooperarea continuă 

Am convenit să ne continuăm cooperarea strânsă cu privire la măsurile antiteroriste. Poporul egiptean trebuie să fie încrezător că angajamentul Statelor Unite de a continua să susţină Egiptul în combaterea terorismului şi asigurarea securităţii pentru poporul egiptean este de neclintit, a menţionat Rex Tillerson.

Pe de altă parte, secretarul de stat american a estimat că depinde doar de Coreea de Nord să decidă momentul când este pregătită să se angajeze într-un dialog sincer cu Washingtonul. 

Vicepreşedintele american Mike Pence a afirmat într-un interviu că SUA şi Coreea de Sud au convenit deja termenii unui viitor angajament diplomatic cu Phenianul, ceea ce ar putea duce la discuţii directe fără alte condiţii prealabile. Rex Tillerson a opinat însă că este prematur de apreciat dacă acesta este începutul unui proces diplomatic, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel