€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

Rex Tillerson demis. Iranul spune că SUA vrea retragerea din acordul nuclear

donald_trump_biroul_oval_83011300 Donald Trump
 

 Demiterea secretarului de stat american Rex Tillerson de către preşedintele Donald Trump arată că Statele Unite sunt 'hotărâte să se retragă din acordul nuclear' iranian, a declarat miercuri ministrul ...

'Au fost făcute schimbări în cadrul Departamentului de Stat în acest scop, sau cel puţin acesta este unul dintre motive', a declarat Abbas Araghchi, citat de agenţia Isna, în legătură cu anunţul de marţi al preşedintelui american de a-l înlocui pe Rex Tillerson cu Mike Pompeo, până în prezent director al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), şi susţinător al unei linii ferme faţă de Iran. 

Donald Trump a anunţat marţi pe Twitter demiterea lui Rex Tillerson, evocând Iranul ca fiind unul dintre principalele dezacorduri între cei doi: 'Când vă uitaţi la acordul nuclear iranian: eu credeam că este îngrozitor, el credea că este în regulă', a spus preşedintele american într-o primă reacţie. 

Amenințările lui Trump 

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat că va retrage în mai ţara sa din acordul internaţional privind programul nuclear al Iranului, încheiat în 2015, în timp ce Tillerson a pledat pentru ca Statele Unite să continue să facă parte din acest cadru. 

'Dacă Statele Unite se vor retrage din acordul nuclear, şi noi vom renunţa la el. Le-am spus europenilor că dacă nu vor putea convinge Statele Unite să rămână în acordul nuclear, Iranul se va retrage şi el', a mai spus Abbas Araghchi. 

Declaraţiile sale contrastează cu poziţia altor importanţi oficiali iranieni, inclusiv cu cea a preşedintelui Rohani, care a declarat cu regularitate că Iranul va rămâne parte a acestui acord, chiar dacă SUA se vor retrage, atât timp cât acordul se va dovedi benefic pentru ţara sa, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close