Marți seara, în prezența celor trei membri ai UDMR, Sogor Csaba, Tokes Laszlo şi Iuliu Winkler, a fost inaugurat Biroul de Reprezentanţă al Ţinutului Secuiesc în Bruxelles. Potrivit unui comunicat, reprezentanța va avea sediul în Casa Regiunilor Maghiare și va fi funcțional începând cu 1 iunie.
Reprezentanţa "Ţinutului Secuiesc" de la Bruxelles se numeşte, juridic, "Reprezentanţa judeţelor Covasna şi Harghita"
La evenimentul care a avut loc în clădirea Parlamentului European din Bruxelles au participat și preşedinţii consiliilor judeţene, iniţiatoarele deschiderii biroului, respectiv Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita şi Tamas Sandor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna. ”Cetăţenii din Secuime – secui-maghiari, români, romi – au votat în unanimitate aderarea ţării la Uniunea Europeană, şi după 4 ani de la aderare se poate constata că aceasta a adus mai multe avantaje, decât dezavantaje. Am dori să amintim că Bruxelles trebuie să acorde o atenţie Ţinutului Secuiesc nu numai din punctul de vedere al rezolvării problemelor comune, ci şi datorită faptului că peisajele din Ţinutul Secuiesc, zonele împădurite, tradiţiile de utilizare ale terenurilor contribuie la îndeplinirea obiectivelor de durabilitate ale Uniunii şi la păstrarea biodiversităţii”, a declarat Borboly Csaba.
Pe de altă parte, Tamas Sandor a precizat că Ținutul Secuiesc se dorește a fi o regiune europeană progresivă. ”Dorim să avem o regiune europeană progresivă, dezvoltată şi prosperă, acesta este motivul pentru care am venit în capitala Europei, să ne prezentăm şi să invităm lumea întreagă la noi. O condiţie esenţială în acest sens este să ne dezvoltăm o imagine reală acasă şi să prezentăm date reale lumii întregi. Acesta este singura modalitate prin care anii care urmează pot fi ani de prosper şi dezvoltare ”, a adăugat Tamas Sandor.
Citește și:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu