Puiu Popoviciu pierde terenurile din Băneasa

Magistrații Curții de Apel Bucureşti au decis în primă instanţă  ca tot terenul în suptafață de 224 de hectare din  zona comercială Băneasa să se întoarcă la stat.

Decizia magistraților Curții de Apel București nu este una definitivă și poate fi contestată în termen de 10 zile, iar decizia ar urma să fie anunțată de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Decizie vine după ce Puiu Popoviciu a fost condamnat, în august, la şapte ani închisoare în dosarul „Băneasa". Decizia prevede, pe lângă returnarea celor 224 de hectare de teren în posesia statului, și anularea tuturor actelor care au fost încheiate cu privire la acest teren de către firmele omului de afaceri, inclusiv vânzarea unei suprafețe de teren înapoi către stat pentru construirea căilor de acces către centrele comerciale și către spațiile rezidențiale construite acolo dinspre DN1. 

De asemenea, Curtea de Apel a sesizat DNA și Oficiul European de Luptă Antifraudă al Uniunii Europene (OLAF) cu privire la infracţiunea de deturnare de fonduri europene referitoare la proiectul Primăriei Municipiului Bucureşti privind infrastructura aferentă zonei respective. Proiectul respectiv a fost demarat de Consiliul General al Municipiului București în 2013, când primar al Capitalei era Traian Băsescu.

Pe terenurile în cauză s-au ridicat mall-ul "Baneasa Shopping City", hipermarketurile Ikea, Carrefour, Bricostore, Mobexpert, Metro, un cartier rezidential, cladiri de birouri sau cladirea Ambasadei SUA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel