Sebastian Burduja, candidatul PNL pentru Primăria Capitalei. Ionuț Stroe: Are șanse foarte mari! / Ce spune Nicolae Ciucă

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al Partidului Național Liberal (PNL), a vorbit despre ruperea alianței PSD-PNL la București și candidatul liberal, Sebastian Burduja, pentru Primăria Capitalei.

"Până la urmă, aceste candidaturi separate nu fac nimic altceva decât să mobilizeze la maxim electoratul şi activele de partid, ne pot oferi nou un suport politic suficient - mă refer la voturi pentru a produce o schimbare reală în cadrul Consiliului General, o majoritate confortabilă de peste 50 de procente.

Da, Sebastian Burduja a fost propunerea noastră acum câteva luni, aş putea spune că rămânem consecvenţi soluţiei avansate atunci. La vremea respectivă, s-a socotit că este mult mai bine în a îmbrăţişa un candidat comun - candidatura domnului Cătălin Cîrstoiu, candidat independent, neregimentat politic.

"Există o perioadă de timp scurtă pentru promovarea lui, dar are toate atuurile"

Sebastian Burduja are şanse foarte mari, are avantajul tinereţii, al unei pregătiri profesionale şi politice fără cusur. Este un tip cu o viziune nouă, un tip foarte bine pregătit şi oricând gata nu numai să înţeleagă problemele Bucureştiului, dar să ofere soluţii.

Este un politician tânăr, care a confirmat peste tot în funcţii de maximă responsabilitate administrativă, la ministerele pe care le-a condus până acum. Este un om în care noi am investit încredere şi în aceeaşi idee îl şi susţinem pentru Primăria Generală.

Are atuul unei foarte bune pregătiri. Există o perioadă de timp scurtă pentru promovarea lui, dar, din punctul nostru de vedere, în acest moment, are toate atuurile pentru a duce la bun sfârşit această candidatură", a declarat Ionuț Stroe.

Vezi și:  Gabriela Firea, candidatul PSD pentru Primăria Capitalei. Marcel Ciolacu: Este cea mai bună alegere! De astăzi, bucureștenii chiar au ce alege 

Ce spune Nicolae Ciucă

"Între timp, domnul Sebastian Burduja a fost ales preşedinte al filialei Bucureşti. Este normal ca, pe baza deciziei Biroului Politic Naţional, preşedinţii de filială să intre în competiţia politică. Domnul Sebastian Burduja intră în competiţia politică pentru Primăria Capitalei", a spus Ciucă despre desemnarea lui Burduja pentru a candida din partea PNL la Primăria Bucureşti, potrivit Agerpres.

Despre şansele PNL să câştige Primăria Capitalei, Ciucă a afirmat că acestea "sunt date de profilul candidatului".

"Vine de pe funcţia de ministru (ministrul Energiei - n.r.). Este opţiunea care dă speranţe celor care nu s-au hotărât până în acest moment. Există un segment de electorat nehotărât şi poate să îşi prezinte programul pentru Primăria Capitalei ca un nou intrat în această competiţie având la îndemână activitatea unui primar în funcţie sau a celorlalţi candidaţi care au fost deja primari. (...) Este unul dintre politicienii tineri, cu o pregătire şi o educaţie bună, a performat la nivelul ministerului Digitalizării, este acum în funcţie la ministerul Energiei, este foarte bine pregătit profesional, are viziune, este motivat, are o echipă şi o organizaţie care îl susţin, deci activul de partid se va mişca altfel", a mai afirmat preşedintele PNL. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel