Protest Piața Victoriei. Dosar penal pentru distrugerea autospecialelor Poliției

Poliție
Poliție

DGPMB anunță că s-a întocmit dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pentru infracţiunea de distrugere, după ce autospeciale ale Poliţiei ar fi fost avariate la protestul din data de 10 august în zona unui restaurant fast food din Piaţa Victoriei.

Potrivit Poliţiei Capitalei, pe 10 august, aproape de ora 23,00, prin sistem 112, au fost sesizate violenţe şi grupuri violente în acea zonă, iar Jandarmeria, care a preluat apelul, a solicitat sprijin Poliţiei pentru a verifica cele semnalate întrucât nu aveau forţe în locul indicat.

"La faţa locului, pentru a verifica sesizarea, au fost direcţionate echipaje ale Serviciului Acţiuni Speciale, competente a interveni în situaţia comiterii unor fapte de natură penală. La momentul în care au ajuns la locul indicat existau grupuri de persoane care manifestau, dar nu au fost observate distrugeri. În acest sens, a fost transmisă dispoziţia de retragere din zonă şi reluarea poziţiei iniţiale de staţionare. La punerea în mişcare a autospecialelor de Poliţie, persoanele care manifestau le au înconjurat şi nu le au permis deplasarea", se arată într-un comunicat al DGPMB.

Decizie pentru a nu provoca vătămare

Sursa citată susţine că, pentru a nu provoca vreo vătămare, s-a luat decizia de a rămâne pe loc, în interiorul maşinilor, fără a răspunde în vreun fel la acţiunile care se exercitau din exterior.

"Mai multe zeci de persoane au lovit cu palmele şi pumnii în caroserii, fapt pentru care s-a solicitat sprijin, în suport fiind direcţionate alte echipaje. Şi acestea au fost blocate de persoanele care manifestau, s-a încercat prin acţiuni specifice politiştilor de intervenţie depăşirea blocajului, dar nu s-a reuşit deplasarea către colegii lor, fapt pentru care s-a solicitat sprijinul Jandarmeriei pentru a permite ieşirea autospecialelor din zonă, acestea deja înregistrând avarii. Echipajele angrenate în verificarea sesizării au fost retrase, avariile înregistate la autospeciale făcând obiectul unui dosar constituit sub aspectul infracţiunii de distrugere. Toate deciziile de pe parcursul intervenţiei au fost luate în contextul situaţiei concrete în teren şi în limitele de competenţă pe care ni le oferă legea", se mai arată în comunicatul Poliţiei.

Vezi și: Proteste diaspora, miting. Dosar penal pentru ultraj, distrugere, sustragerea armelor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel