€ 5.0894
|
$ 4.3768
|
Curs valutar: € 5.0894
|
$ 4.3768
 

Prokopis Pavlopoulos, noul președinte al Greciei, ales de Parlament
Autor: Roxana Neagu

tsipras_pavlopoulos_05999700
 

Conservatorul Prokopis Pavlopoulos, deputat și fost ministru, a fost ales miercuri, din primul tur, președinte al Greciei de către Parlament, relatează AFP, DPA și Reuters.

Conservator moderat, Prokopis Pavlopoulos, în vârstă de 65 de ani, s-a născut la Kalamata, în Peloponez, şi şi-a început cariera ca avocat, apoi a fost profesor de drept la Universitatea din Atena, după ce a făcut studii în Grecia și Franța.

El a fost ales pentru prima dată deputat în 1996 pe lista formaţiunii Noua Democraţie, principalul partid de dreapta, după care a deţinut portofoliul administraţiei şi internelor în guvernul fostului premier Costas Caramanlis între 2005 şi 2009. De asemenea, el a fost purtător de cuvânt al grupului parlamentar al partidului său.

Ultimă oră! Acordul României cu FMI nu se va prelungi

Reputaţia lui Prokopis Pavlopoulos în rândul dreptei a avut de suferit în 2008, când era ministru de interne, din cauza protestelor de amploare care au urmat în Grecia după uciderea unui licean de 15 ani de către un poliţist. Susţinătorii săi remarcă însă fineţea sa diplomatică, scrie France Presse.

De asemenea, Pavlopoulos a fost consilier juridic al fostului premier şi apoi preşedinte Constantinos Caramanlis, între 1990 şi 1995.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close