Proiectul de lege care stimulează investițiile românilor la BURSĂ, aprobat de Camera Deputaţilor. Sebastian Burduja: Românii ar câștiga mai mult aşa, decât dacă și-ar ține banii la saltea

Pixabayy
Pixabayy

Proiectul de lege care crește atractivitatea pieței de capital prin simplificarea birocrației și regimului fiscal pentru investitorii individuali la bursă a fost aprobat astăzi de Camera Deputaților, for decizional. Proiectul de lege vizează reducerea impozitului pe câștig din tranzacții de la 10% la 1%, pentru titluri deținute mai mult de un an, respectiv 3% pentru titluri deținute mai puțin de un an, implementarea unui sistem de reținere la sursă și eliminarea obligativității de declarare, respectiv compensare a pierderilor, așa cum este în prezent.

Sebastian Burduja, inițiatorul proiectului legislativ, informează: "Stimularea cererii prin reducerea poverii fiscale și a birocrației pentru investitorii pe piața de capital este o măsură liberală, pro-piață, un mare pas înainte spre o economie românească competitivă și puternică. Totodată, inițiativa noastră este perfect complementară măsurilor de stimulare a ofertei pe bursă, asumate de România prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR): finalizarea listării unui pachet de până 15 % din acțiunile Hidroelectrica, până în al doilea trimestru din 2023, în cadrul măsurii de îmbunătățire a guvernanței corporative a întreprinderilor de stat din sectorul energetic, respectiv o schemă de minimis pentru susținerea listării IMM-urilor românești."

Ce înseamnă aceasta lege pentru români?

Pe de-o parte, românii vor putea investi mai ușor pe bursă și vor câștiga mai mult decât dacă și-ar ține în continuare banii la saltea sau în conturi bancare. Pe de altă parte, companiile românești vor avea acces la finanțări mai ieftine, ceea ce va însemna noi locuri de muncă, mai bine plătite, și condiții de trai mai bune pentru toți românii. 

Urmează o altă listare istorică pentru România - Hidroelectrica (partea deținută de Fondul Proprietatea). Este o șansă pentru români să investească și să susțină o companie strategică a statului român. Cu sprijinul tuturor parlamentarilor care au înțeles importanța acestui proiect legislativ pentru piață, de anul viitor vom putea investi prin bursa românească fără birocrație și cu impozite reduse”, a declarat Sebastian Burduja.

Deputatul mai spune că proiectul de lege recent adoptat are și două rezultate simbolice, pe lângă stimularea investițiilor: parteneriatul dintre toți actorii relevanți ai pieței și cel transpartinic.„Proiectul de lege este al pieței de capital, cu acordul tuturor părților implicate (Ministerul de Finanțe, ASF, ARB, BVB, AAF etc.), cărora le mulțumesc în mod special, și ne demonstrează că poate exista deschidere dinspre întreaga clasă politică pentru parteneriat cu mediul privat. Iar parteneriatul politic între oameni care cred în aceeași idee (peste 50 de semnatari de la toate partidele democratice), chiar dacă sunt de la partide diferite, ne arată că în România se și construiește, nu doar se critică. Educarea și încurajarea românilor pentru a investi în piața de capital este vitală pentru creșterea veniturilor populației și pentru stimularea capacității de finanțare a economiei locale, cu atât mai mult într-o perioadă în care finanțarea clasică ar putea deveni tot mai greu de accesat de capitalul autohton”, a mai spus Burduja.

În Elveţia, câştigurile de capital pe bursă nu sunt taxate

Multe țări din lume, deși sunt la cu totul alt nivel în ceea ce privește dezvoltarea pieței de capital, folosesc și metode de stimulare fiscală a acestui domeniu. De exemplu, Belgia are o taxă de 0.12% - 0.35% pe toate tranzacțiile cu instrumente bursiere ale persoanelor fizice rezidente, fără a impozita însă castigul de capital. În Elveția, câștigurile de capital pe bursă nu sunt deloc taxate. La fel și în Singapore sau Hong Kong.

Piața de capital din România a demonstrat, mai ales în ultimii ani, un potențial important de finanțare a economiei. În 2021, companiile private s-au finanțat cu peste 230 milioane euro prin vânzări de acțiuni și cu peste 940 milioane euro prin emisiuni de obligațiuni. Statul român a atras în 2021 peste 875 de milioane de euro de la populație, prin titluri de stat listate la bursă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel