Proces Paul Manafort. Trump, reacţie: Vânătoare de vrăjitoare

Mihai Ciobanu / 18 aug 2018 / 09:59 Salveaza PDF Comentarii
donald trump
Descriere foto: donald trump

Judecătorul în procesul lui Paul Manafort a anunţat vineri că a primit ameninţări, în timp ce juraţii şi-au continuat deliberările pentru a stabili dacă consultantul politic se face sau nu vinovat de fraudă bancară şi fiscală. 

Judecătorul în procesul lui Paul Manafort, fostul director de campanie al lui Donald Trump, a anunţat vineri că a primit ameninţări, în timp ce juraţii şi-au continuat deliberările pentru a stabili dacă consultantul politic se face sau nu vinovat de fraudă bancară şi fiscală, potrivit Reuters. 

Procesul său, chiar dacă nu vizează fapte direct legate de o eventuală complicitate între membrii echipei de campanie a preşedintelui american şi responsabili ruşi, este primul care rezultă în urma investigaţiilor efectuate din mai 2017 de către procurorul special Robert Mueller. 

Deliberările au fost suspendate 

Deliberările au fost suspendate vineri seara târziu, fără ca juraţii să convină asupra unui verdict, pentru a doua zi consecutiv. Acestea vor fi reluate luni dimineaţă, a spus judecătorul T. Ellis. Donald Trump, care a calificat ancheta drept o "vânătoare de vrăjitoare", a apreciat vineri în faţa presei că acest proces care se desfăşoară la un tribunal din Alexandria, în Virginia, este "trist" şi a reafirmat că Manafort este o "persoană foarte bună". 

"El a lucrat pentru mine o perioadă foarte scurtă de timp. Dar ştiţi ceva? S-a dovedit a fi o persoană foarte bună. Şi cred că ceea ce i-au făcut lui Paul Manafort este foarte trist", a spus Trump, fără să se teamă că ar putea da impresia că doreşte să exercite presiuni asupra juraţilor. La puţin timp după declaraţiile lui Donald Trump, judecătorul Ellis a anunţat că a primit ameninţări şi că a fost plasat sub protecţia US Marshals, poliţia federală din subordinea Ministerului Justiţiei. 

Documente sigilate

Magistratul a declarat că nu va face public numele juraţilor, aşa cum au solicitat jurnaliştii, de teamă pentru "liniştea şi securitatea lor". "Nu mi-am imaginat că acest caz va trezi astfel de emoţii. Nu m-aş simţi bine dacă le-aş da numele", a adăugat el, menţionând că anumite documente legate de proces au fost sigilate pentru a evita orice ingerinţă în anchetă. La începutul lunii, Donal Trump îi luase deja apărarea fostului său colaborator, făcând o comparaţie pe Twitter cu tratamentul rezervat lui Al Capone, celebră figură a mafiei în perioada prohibiţiei. 



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25