Cele mai citite

Urmărește dezbaterea live

Primul caz de hipotermie din acest sezon. Femeie inconștientă, adusă la spital

Autor: Ema Apostu
accident_92607700
Ambulanta

Medicii de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi au anunţat, vineri, că au avut primul caz de hipotermie din acest sezon, fiind vorba de o femeie de 48 de ani.

Potrivit reprezentanţilor Unităţii de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Sf. Spiridon, femeia a fost găsită în spaţiul public şi a fost adusă cu ambulanţa la unitatea medicală, având mai multe contuzii în zona capului.

"Pacienta se afla în stare de hipotermie, ea având o temperatură corporală de 30,5 de grade Celsius, era inconştientă, după ce a fost policontuzionată prin mecanism incert. La examenul făcut la tomograf s-a constatat că avea traumatism cranio-cerebral, hematom subdural fronto-parieto occipital, cu devierea liniei mediene. A fost intubată, ventilată mecanic şi transferată la Spitalul de Neurochirurgie", a informat coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

x close