Prezidențiale 2019 - vot. Consiliul Tinerilor din România, îndemn pentru tineri

Prezență Hartă Europarlamentare 2019 - Consiliul Tinerilor din România
Prezență Hartă Europarlamentare 2019 - Consiliul Tinerilor din România

Consiliul Tineretului din România (CTR), federația ce reprezintă vocea tinerilor din România la nivel național și internațional, îi îndeamnă pe tineri să participe la alegerile prezidențiale din luna noiembrie 2019, indiferent dacă acestea se vor desfășura într-unul sau în două tururi de scrutin.

Prezența semnificativă a tinerilor la alegerile europarlamentare și la referendumul organizat pe 26 mai 2019 a creat o emulație în societate, fiind pentru prima dată după mult timp când tinerii nu au fost percepuți ca fiind o categorie socială absentă la alegeri. 

Prezența tinerilor, semnificativ mai mare decât la alegerile precedente, este un semn al faptului că demersurile inițiate de reprezentanții tinerilor, dar și situația politică, economică și socială, i-au determinat pe aceștia să iasă dintr-o stare de latență. Spre exemplu, la precedentele alegeri europarlamentare, prezența la vot a tinerilor a fost de aproximativ 20%. În 2019, numărul tinerilor între 18 și 34 de ani care au participat la vot în România a fost de 2.098.300 de persoane. La acest număr se adaugă și tinerii din Diaspora (138.904 votanți), totalizând un număr de 2.237.204 voturi.

La alegerile din mai 2019, participarea tinerilor în funcție de populația cu domiciliu în România, a fost echilibrată din punct de vedere al genului – feminin (45,21%), masculin (41,31%). De asemenea, aceasta a fost preponderent mai mare în mediul urban (46,82%), față de mediul rural (38,97%). Datele complete se regăsesc în analiza Tinerii votează! Participarea tinerilor la alegerile europarlamentare din 26 mai 2019.

Printre concluziile pe care le-am tras pornind de la analiza participării tinerilor la precedentele alegeri, menționăm următoarele:

  • Realizarea unei analize și adoptarea unui set de măsuri cu privire la fenomenul migraționist intern în rândul tinerilor către așa-zisele „orașe magnet”. În absența unor politici de locuire, fenomenul de suprapopulare reprezintă o realitate sau o perspectivă extrem de apropiată.
  • Realizarea unei analize și adoptarea unei set de măsuri cu privire la migrația tinerilor din România. Este important să vedem în ce măsură tinerii din mediul rural sunt mai expuși acestui risc decât cei din mediul urban. De asemenea, este important să identificăm care sunt categoriile de tineri care se confruntă cu riscuri pornind de la statutul socio-economic.
  • Prezența tinerilor în mediul urban reprezintă un factor înșelător raportat la situația din teren. Discrepanțele între municipii și orașele sub 10.000 de locuitori, mult mai apropiate de caracteristicile unor localități din mediul rural din punct de vedere al calității vieții, sunt semnificative și trebuie analizate în detaliu.
  • Realizarea unor campanii de promovare a participării la vot la nivel național în zonele în care s-a înregistrat o participare scăzută a tinerilor, în special în mediul rural.
  • Introducerea votului prin corespondență în cazul tuturor categoriilor de alegeri, pentru a nu exista premisele neparticipării tinerilor la vot prin prisma incertitudinii privind situația locativă.

Participarea tinerilor la vot este importantă. Fără doar și poate, ne exprimăm încrederea că un număr mare de tineri vor fi prezenți la vot pe 10 noiembrie 2019. O participare semnificativă va genera o mai mare presiune asupra clasei politice și a decidenților, inclusiv a proaspăt numitului Guvern, pentru a aborda mai energic și cu o mai mare responsabilitate problemele tinerilor.

„Tinerii români au demonstrat la alegerile europarlamentare din mai 2019 faptul că sunt o categorie socială activă și prezentă în viața politică. Ei au demonstrat că nu sunt nepăsători și că îi interesează destinul societății lor. Prin urmare, avem încredere că acest exercițiu democratic se va repeta și de această dată. Ne exprimăm speranța că vom avea cât mai mulți tineri prezenți la vot în această duminică. Alegerile prezidențiale reprezintă o bornă importantă în ceea ce privește destinul nostru pe termen scurt și mediu. Considerăm că tinerii vor conștientiza acest lucru și își vor exercita dreptul fundamental la vot” - Gabriel CARNARIU, Președinte, Consiliul Tineretului din România

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel