Prezenţă record în două secţii de votare din Bistriţa-Năsăud

Secție de votare FOTO AGERPRES
Secție de votare FOTO AGERPRES

Două secții de votare din Bistrița-Năsăud au înregistrat un număr record la prezența de la urne. Peste 115% este prezența în acest moment.

Două secţii de votare din judeţul Bistriţa-Năsăud, din localităţile Jeica şi Brăteni, înregistrau încă de la ora 17,30 o prezenţă la urne de peste 115%, potrivit datelor publicate pe site-ul Biroului Electoral Central.

Satul Jeica din comuna Mărişelu, cu populaţie de etnie maghiară, a avut şi la alegerile europarlamentare din luna mai o prezenţă record.

Primarul comunei Mărişelu, Horea Petruţ, a explicat pentru Agerpres că rudele celor care locuiesc în Jeica obişnuiesc să vină în satul natal aproape la fiecare sfârşit de săptămână, iar cu ocazia alegerilor prezidenţiale au avut un motiv în plus, deoarece în cursul zilei de sâmbătă a fost organizată o acţiune de ecologizare, împreună cu Asociaţia Tăşuleasa Social, dar şi una de plantare de nuci într-un loc care a primit numele de "Grădina familiei".

La Jeica au votat pe listele suplimentare peste 40 de persoane.

Prezență numeroasă


 

În ceea ce priveşte satul Brăteni din comuna Sânmihaiu de Câmpie, acesta este un loc frecventat la fiecare sfârşit de săptămână de pescari, în zonă aflându-se o amenajare piscicolă, care oferă şi posibilităţi de cazare în căsuţe de lemn.

La secţia de votare din Brăteni au votat pe lista suplimentară peste 30 de persoane.

O altă secţie de votare cu o prezenţă numeroasă la urne este cea din staţiunea turistică Colibiţa, de pe raza comunei Bistriţa Bârgăului, unde numărul celor care au votat pe listele suplimentare a depăşit 90 de persoane, ceea ce a făcut ca procentajul de prezenţă să urce la peste 77%.

Colibiţa este un loc frecventat, la sfârşit de săptămână, atât de turişti, cât şi de bistriţenii care şi-au construit în zonă case de vacanţă.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25