Poliția germană, miercuri, 18 ianuarie, a negat că arestarea militantei pentru lupta împotriva schimbărilor climatice, Greta Thunberg, a fost „înscenată”.
Pe măsură ce clipul care arăta reținerea lui Thunberg a devenit viral pe rețelele de socializare, circulau zvonuri că activista suedeză pentru climă a fost reținută de poliție doar pentru camerele de filmat, deoarece totul ar fi fost un „setup”.
Thunberg a fost arestată, alături de alți activiști, marți, în timpul protestelor împotriva demolării unui sat pentru extinderea minei de cărbune Garzweiler 2, situată la aproximativ 9 km de satul Luetzerath, potrivit agenției de știri germane DPA. Ea protesta împreună cu alți câțiva manifestanți care s-au adunat în mai multe locații din statul german.
Thunberg, însă, a fost eliberată mai târziu, după arestarea ei, în urma unui control de identitate, a menționat poliția germană într-un comunicat. Poliția germană a avertizat mai devreme că cei care protestează la fața locului vor fi îndepărtați prin constrângere dacă nu se mută de bună voie. Thunberg a fost văzută în timp ce era luată de ofițeri în timp ce zâmbea în fața camerei.
De asemenea, ofițerii de poliție au fost văzuți așteptând pentru scurt timp fotografiile de presă înainte de a o îndepărta de la fața locului și de a o escorta într-o mașină de poliție. Situația a fost luată în râs pe rețelele de socializare ca având un fel de motiv politic, deoarece Thunberg a fost văzută râzând.
Greta Thunberg arrest was Fake.
— Terrence K. Williams (@w_terrence) January 18, 2023
Here is the proof pic.twitter.com/aTGkRCoCX1
Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne al landului german Renania de Nord-Wstfalia a respins aceste acuzaţii la BBC.
”Noi nu pretăm niciodată la astfel de înregistrări”, a dat el asigurări şi neagă o ”înscenare” din partea poliţiştilor.
Totuși, mai mulţi martori au confirmat postului britanic că au asistat la scena în care activista a trebuit să aştepte, împreună cu cei doi ofiţeri. Întrebat despre aceste acuzaţii, purtătorul de cuvânt a dat asigurări că aceste momente de aşteptare se datorau de fapt unor îngrijorări logistice.
”Ei au trebuit să aştepte câteva minute înainte de a o consuce la o anumită maşină de poliţie”, a dat el asigurări, subliniind că acesta este un motiv ”practic şi banal”.
Această ipoteză este confirmată de către un jurnalist prezent la faţa locului, la momentul arestării, contectat de asemenea de către BBC.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu